Circulaţia este blocată joi dimineaţă, între Focşani şi Târgu Secuiesc, în zona localităţii Ojdula, după ce un brad a căzut pe şosea.
”Pe DN 2D Focşani-Târgu Secuiesc, în apropierea localităţii Ojdula, judeţul Covasna, din cauza condiţiilor meteorologice (ninsoare viscolită), un brad a căzut pe suprafaţa de rulare, blocând ambele sensuri de mers”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Nu sunt persoane rănite sau autovehicule avariate.
În prezent, are loc o intervenţie pentru eliberarea carosabilului, estimându-se reluarea normală a circulaţiei după ora 09.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.