Un elev în vârstă de 17 ani de la un liceu din municipiul Constanţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce în ultimele săptămâni a ameninţat şi şantajat trei colegi de clasă, cerându-le acestora diferite sume de bani pentru a nu-i agresa. El a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Potrivit poliţiştilor, elevul în vârstă de 17 ani de la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanţa este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, şantaj şi ameninţare.
Anchetatorii au stabilit că în zilele de 22 noiembrie, 29 noiembrie şi 5 decembrie, elevul a comis faptele asupra a trei colegi de clasă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El îi ameninţa pe aceştia cu acte de violenţă dacă nu îi dau diferite sume de bani, iar pe unul dintre ei chiar l-a lovit.
Victimele au sesizat poliţia, iar oamenii legii au unit aceste fapte într-un singur dosar, ei stabilind şi faptul că adolescentul respectiv este o fire conflictuală.
Elevul în vârstă de 17 de ani a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar joi seara Judecătoria Constanţa a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. El a fost dus în arestul IPJ Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.