O ţeavă de gaze a fost spartă, miercuri, pe o stradă din Bucureşti, în timpul unor lucrări, fără a exista persoane rănite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a declarat, pentru News.ro, că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, pe Calea Moşilor din Bucureşti, acolo unde un muncitor a spart o conductă de gaze în timpul unor lucrări.
La faţa locului s-a deplasat o autospecială de pompieri care asigură zona respectivă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, în zonă au sosit şi reprezentanţii Distrigaz care vor opri transportul gazelor pe conducta respectivă, urmând a se remedia defecţiunea.
Nu au existat persoane rănite în urma acestui incident
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.