Pompierii din Cluj au intervenit, marţi, pentru salvarea a trei persoane căzute cu autoturismul în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de trei metri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ISU Cluj a anunţat, marţi seară, că un apel de urgenţă anunţa faptul că un autoturism a ieşit în afara părţii carosabile, în apropierea de ieşirea din localitatea Băişoara, şi a căzut în albia râului, la o diferenţă de nivel de 3 metri.  
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”O autospecială şi un echipaj SMURD, din cadrul Gărzii de intervenţie Băişoara, s-au deplasat de urgenţă la locul accidentului, iar în momentul sosirii pompierilor, ocupanţii, respectiv doi adulţi şi un copil de trei ani, erau ieşiţi în afara acestuia. Salvatorii au folosit harnaşamentele şi corditele din dotare pentru a coborî şi scoate pe rând familia din albia râului”, a mai transmis ISU Cluj. 
 
Sursa citată a explicat că femeia a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD, fiind transportată ulterior la spital pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate. Aceasta prezenta, la prima evaluare, răni uşoare.
 
Bărbatul şi copilul au fost consultaţi de către echipajul SMURD fără a fi transportaţi la spital. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.