Poliţiştii clujeni au început cercetările după ce o tânără în vârstă de 20 de ani din Dej a născut, iar copilul a găsit ulterior în haznaua din curtea gospodăriei, femeia nereuşind să spună autorităţilor ce s-a întâmplat. În urma rezultatului necropsiei, anchetatorii vor stabili dacă copilul a venit pe lume viu sau mort şi apoi vor face încadrarea juridică a faptei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, o femeie de 20 de ani din Dej a solicitat ambulanţa, miercuri dimineaţă, spunând că se simte rău.

Un echipaj a venit la locuinţa femeii şi a transportat-o la spital. Cadrele medicale au stabilit în urma investigaţiilor că femeia prezenta urmele unei naşteri recente, dar nu a putut spune unde este copilul.

Apoi au fost anunţaţi şi poliţiştii despre această situaţie şi au început verificările.

În cele din urmă, copilul a fost găsit în haznaua din gospodăria unde locuia tânăra. În urma efectuării necropsiei, anchetatorii vor stabili dacă copilul s-a născut viu sau mort, iar în funcţie de acest aspect va fi făcută încadrarea juridică a faptei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.