Paramedicii SMURD din judeţul Cluj intervin, sâmbătă seară, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care s-a rănit, cel mai probabil după ce a căzut dintr-un tren, în zona gării din Gherla. El a fost găsit inconştient şi cu răni extrem de grave. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj anunţă că face cercetări pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a fost rănit.
UPDATE – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj anunţă că face cercetări pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a fost rănit. Conform poliţiştilor, victima este din judeţul Bacău şi ar fi călător într-un tren care circula pe ruta Galaţi - Cluj-Napoca.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Un echipaj SMURD din cadrul punctului de lucru Gherla a intervenit, pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cel mai probabil căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă şi prezenta multiple traumatisme grave”, informează, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Echipajul SMURD a evaluat rănitul, l-a menţinut pe poziţie de siguranţă şi a îngrijit rănile, până la sosirea unui alt echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care a preluat rănitul şi l-a transportat unitatea de primiri urgenţe din Cluj-Napoca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.