Trei bărbaţi din judeţul Cluj sunt cercetaţi penal, fiind suspectaţi că au intrat în sediul unei firme având feţele acoperite, au distrus camerele de supraveghere şi au furat un seif şi bunuri în valoare de 40.000 de lei. Unul dintre suspecţi ar fi încălcat interdicţia de a comunica şi de a se apropia de unul dintre ceilalţi doi bărbaţi cercetaţi, aspecte stabilite de o instanţă de judecată, printr-o decizie penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Furtul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 aprilie, la o firmă din Gilău. Poliţiştii au stabilit că trei bărbaţi au distrus sistemul de supraveghere video, au intrat prin efracţie şi având feţele acoperite şi au furat un seif care conţinea documente şi dispozitive IT, unelte, 10 catalizatoare auto, aproximativ 100 kilograme de deşeuri din cupru şi aproximativ 50 de jante auto din aliaj cu anvelope. Prejudiciul provocat în urma furtului este estimat la 40.000 de lei.
 Din ancheta poliţiştilor rezultă că unul dintre suspecţi ar fi încălcat interdicţia de a comunica şi de a se apropia de unul dintre ceilalţi doi bărbaţi cercetaţi, aspecte stabilite de o instanţă de judecată, printr-o decizie penală
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
„În cursul serii de 7 aprilie a.c. doi dintre cei bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. Totodată, în baza informaţilor obţinute şi a activităţii de cercetare, în cursul zilei de 8 aprilie a.c. poliţiştii l-au identificat şi pe cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 34 de ani, care ar fi încălcat interzicerea dreptului de a nu comunica şi de a se apropia de unul dintre ceilalţi doi bărbaţi cercetaţi, aspecte stabilite de o instanţă de judecată, printr-o decizie penală. Astfel, poliţiştii au extins cercetările faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea sancţiunilor penale faţă de bărbatul de 34 de ani.”, transmite, luni Poliţia judeţeană Cluj.
Poliţiştii au făcut mai multe percheziţii la locuinţele suspecţilor, descoperind mai multe bunuri provenite din furt. Prejudiciul a fost recuperat parţial.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.