Un cetăţean german care era căutat de autorităţile din Germania pentru omor a fost prins de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele acestuia au fost descoperite substanţe interzise.
Poliţia de Frontieră a anunţat, duminică, faptul că în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean german în vârstă de 39 de ani.
”Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către colegul nostru s-a constatat că autorităţile din Germania au emis, pe numele persoanei, chiar în aceeaşi zi, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Mai mult, la efectuarea controlului asupra bagajelor personale, a bunurilor aflate asupra sa, poliţiştii de frontieră au descoperit o substanţă solidă, de culoare verde-oliv care, la testare cu aparatul aflat în dotarea Poliţiei de Frontieră a reacţionat, rezultând că face parte din categoria drogurilor de risc”, a transmis sursa citată.
Astfel, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru introducere/scoatere din ţară, precum şi importul sau exportul drogurilor de risc, fără drept.
Cetăţeanul german a fost predat unui echipaj din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale.
Substanţa găsită a fost trimisă în vederea expertizării, iar cercetările sunt continuate în cooperare cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare în baza delegărilor procurorului de caz din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.