Cei doi tineri ucraineni care au evadat din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Maramureş, unde se aflau întrucât erau reţinuţi pentru trafic de migranţi, au fost prinşi în localitatea Deseşti. Conducerea Poliţiei Maramureş face verificări cu privire la evadarea celor doi.
"În urma activităţilor investigativ operative desfăşurate de către personalul M.A.I. cei doi bărbaţi evadaţi din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş au fost depistaţi pe raza comunei Deseşti", a transmis, joi după-amiază, Poliţia Judeţeană Maramureş.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cercetările continuă, pentru evadare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
"Conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la evenimentul înregistrat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Maramureş în cursul noptii 30.09/01.10 a.c., urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie luate măsurile legale care se impun", au anunţat reprezentanţii Poliţiei Maramureş.
Cei doi tineri, ambii în vârstă de 21 de ani, din Ucraina, au evadat, în noaptea de miercuri spre joi, din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Atât în municipiul Baia Mare, precum şi în tot judeţul, au fost instituite filtre, pentru prinderea lor.
Cei doi au fost reţinuţi pentru trafic de migranţi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.