Un căruţaş a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce forţa bariera la o trecere la nivel cu calea ferată din apropiere de Bucureşti, într-o zonă în care trenurile circulă cu 120 de kilometri pe oră, reprezentanţii CFR Infrastructură, care au făcut publice imaginile, susţinând că „o astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul”.
Imaginile filmate de o cameră de supraveghere sâmbătă, 18 iulie la trecerea la nivel cu calea ferată din apropierea staţiei Brazi şi postate marţi pe pagina de Facebook a CFR Infrastructură arată cum un căruţaş loveşte bariera de trecerea la nivel după ce această barieră se lăsase, atelajul continuând să treacă peste şinele de cale ferată în timp- ce al doilea rând de bariere coboară.
„Din fericire, de această dată, inconştienţa căruţaşului a avut doar consecinţe asupra traficului feroviar, deoarece prin talonarea semicumpenei s-a declanşat automat sistemul de avertizare că bariera nu funcţionează corespunzător, mecanicul trenului reuşind să reducă viteza de circulaţie a trenului în zona trecerii la nivel, de la 120 km, la 20 km/h. De asemenea, personalul feroviar a intervenit imediat pentru remedierea defecţiunii la sistemul de funcţionare al barierei, astfel încât nici traficul rutier nu a fost afectat. Menţionăm faptul că trecerea la nivel cu calea ferată din imagini este situată la km 49+900, între staţiile Brazi şi Crivina, interval de staţii unde viteza de circulaţie a trenurilor de călători este de 120 km/h” transmit oficialii CFR în postarea de pe reţeaua de socializare.
Oficialii companiei de infrastructură feroviară susţin de asemenea că „o astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul” dar periclitează şi vieţile vieţile celorlalţi participanţi la traficul rutier sau ale pietonilor şi provoacă pagube materiale sistemului feroviar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.