Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au reţinut un tânăr de 21 de ani, care este suspectat că a provocat incendiul dintr-un apartament în care o tânără a murit carbonizată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Trupul tinerei a fost găsit carbonizat sâmbătă dimineaţă, de către pompierii buzoieni chemaţi de vecini să stingă incendiul care cuprinsese un apartament situat la etajul 9 al unui bloc din oraş. Iniţial, pompierii nu au avut informaţii că în apartament e o victimă, găsind cadavrul la cercetarea amănunţită efectuată ulterior.
La sosirea pompierilor, mai multe persoane din bloc s-ar fi evacuat deja, altele fiind evacuate de echipajele ISU Buzău, însă nici una dintre cele evacuate de pompieri nu se afla în apartamentul cuprins de foc.
Tânăra locuia singură în apartamentul ce îi fusese cumpărat de mama sa care este plecată la muncă în străinătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.