Ministrul Adrian Oros, care face, miercuri, o vizită în judeţul Buzău, a acordat primul ajutor la un accident în care au fost implicate două maşini şi care s-a produs în apropierea locului unde avea o întâlnire cu fermierii.
UPDATE: Accidentul a avut loc pe DN 2 E 85, în afara localităţii buzoiene Oreavul, şi s-a soldat cu rănirea unei persoane.
Este vorba chiar despre şoferul autoturismului care a ajuns în şanţ şi pe care ministrul şi martorii evenimentului au încercat să-l ajute. â
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Din primele date de la faţa locului, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 E85, din direcţia Vrancea către Buzău, în afara localităţii Oreavul, o şoferiţă de 34 de ani din Râmnicu Sărat nu ar fi păstrat distanta de siguranţă şi a intrat în coliziune cu autovehiculul care circula înaintea sa şi la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani din Valcelele.
În urma coliziunii, şoferul de 36 de ani a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.
Conform purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, bărbatul este stabil, urmând a fi investigat medical.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Ministrul era spre final de vizită, făcea poze cu fermirii după ce a răspuns la întrebările lor şi la un moment dat, la 50 – 60 de metri de locul unde eram, s-a întâmplat un accident, o bubuituruă. Practic, două maşini s-au ciocnit”, a povestit, pentru News.ro.ro, Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.
Potrivit acestuia, toată lumea s-a întreptat spre locul accidentului, pentru a acorda primul ajutor. În una dintre maşini şoferul rămăsese încarcerat.
”Ministrul a sărit să ajute, să-l descarcereze pe acel şofer, din fericire era un singur cetăţean în maşină, şoferul”, a mai precizat Florea.
Ulterior au ajuns echipajele de salvare şi poliţiştii.
Ministrul Adrian Oros face, miercuri, o vizită de lucru în judeţul Buzău.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.