O femeie de 35 de ani care, aflată într-o stare de agitaţie, s-a baricadat într-o cameră a unui imobil din Sectorul 4 a fost salvată, luni, de echipaje de alpinişti de la Detaşamentul Special de Salvatori al ISU Bucureşti-Ilfov şi de la Serviciul de Acţiuni Speciale al Poliţiei Capitalei. Femeia, care refuzase să coopereze cu negociatorii, a fost evaluată de echipajele medicale, fiind ulterior transportată la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţia Capitalei a anunţat că poliţiştii de la Secţia 16 au fost sesizaţi, luni, că la o adresă din Sectorul 4 o femeie, în vârstă de 35 de ani, aflată într-o stare de agitaţie, s-ar fi baricadat într-o cameră şi refuză să iasă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acolo au ajuns poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie, fiind solicitată o echipă de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, echipaje din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi echipaje de prim-ajutor.
 
”Negociatorii au iniţiat un dialog prelungit, pentru o soluţionare paşnică şi pentru a obţine conformarea voluntară a persoanei. Întrucât aceasta nu a cooperat şi situaţia s-a menţinut tensionată, echipele tactice au intervenit. Astfel, alpiniştii din cadrul ISU-BIF - Detaşamentul Special de Salvatori au securizat accesul prin fereastră, iar o echipă de asalt din cadrul Poliţiei Capitalei - Serviciul de Acţiuni Speciale a pătruns în interior, fiind depăşite baricadele poziţionate în zona uşii. Intervenţia s-a desfăşurat fără incidente, iar femeia a fost predată echipelor medicale pentru evaluare. Menţionăm faptul că siguranţa cetăţenilor este prioritară în cazul unor astfel de intervenţii, iar operaţiunea a fost finalizată cu succes”, a precizat Poliţia.
 
Femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
 
Verificările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.