Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv de judecătorii braşoveni după ce au încercat să mituiască un poliţist pentru a scăpa de un dosar penal. Cei doi au fost prinşi în flagrant delict în timp ce ofereau agentului de poliţie 500 de euro, jumătate din suma pe care erau dispuşi să o dea ca mită pentru a scăpa de un dosar deschis după ce unul dintre ei fusese prins conducând beat şi fără permis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Cei doi au fost prinşi în flagrant după ce un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean Braşov a sesizat Direcţia Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, cu privire la faptul că doi bărbaţi i-au oferit mită pentru a scăpa de un dosar penal. 
 
”Mita a fost oferită pentru ca poliţistul să nu întocmească actele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a unuia dintre ei, care era cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, se arată într-un comunicat al DGA. 
 
Cei doi au fost prinşi în flagrant în timp ce ofereau mită 500 de euro, jumătate din suma pe care voiau să o dea pentru a scăpa de ancheta penală.
 
Iniţial cei doi au fost reţinuţi, pe numele lor fiind apoi emise mandate de arestare preventiv pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.