Un cerb care a intrat pe suprafaţa unui lac acoperit cu un strat de gheaţă şi are a rămas blocat acolo a fost salvat, duminică, de către pompierii braşoveni. Aceştia au intrat cu barca neumatică pe luciul apei şi adus animalul în siguranţă la mal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inedita acţiune de salvare a avut loc în judeţul Braşov şi a fost adusă a cunoştinţa publicului de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
„Pompierii braşoveni au dovedit încă o dată că salvarea vieţilor, indiferent de formă, rămâne o prioritate. Un cerb aflat în pericol, blocat pe o întindere fragilă de gheaţă, a fost salvat în urma unei intervenţii exemplare. Cu ajutorul unei bărci pneumatice, echipa de salvatori a reuşit să ajungă la animalul speriat şi să-l aducă în siguranţă la mal”, scriu oficialii IGSU pe Facebook.
 
După ce a fost adus la mal, animalul a fost încredinţat unui veterinar pentru un control amănunţit, înainte de a fi eliberat în mediul lui natural.
 
„Această misiune ne aminteşte, încă o dată, de dedicarea pompierilor noştri, mereu pregătiţi să acţioneze cu responsabilitate şi empatie, indiferent de natura provocărilor. Salvarea vieţii, fie ea umană sau animală, este mai mult decât o datorie – este o vocaţie”, se mai arată în mesajul IGSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.