O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri, pe DN 2B, în judeţul Brăila, iar apoi ambele vehicule au luat foc. Şoferul cisternei a fost preluat de un echipaj SAJ. Şoferul autoturismului era încarcerat, fiind carbonizat. Traficul este blocat complet. Autotităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit IGSU, în urma accidentului au rezultat 2 victime: şoferul autoturismului a fost găsit încarcerat, carbonizat, iar şoferul autotrenului, conştient, a fost transportat la spital.

Totodată, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei din proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
ISU Brăila a transmis că incendiul a fost localizat.
 

UPDATE - Potrivit IGSU, incendiul se manifestă violent, cu degajări mari de fum. Având în vedere încărcătura autocisternei, pompierii au adoptat o tactică de stingere defensivă.

Încă două autospeciale cu apă şi spumă de la Galaţi şi o ambulanţă SMURD cu medic au venit în ajutor.

”Conducătorul autocisternei preluat de echipajul SAJ. La autoturism nu se poate ajunge. Posibil conducătorul auto, încarcerat, carbonizat”, a transmis ISU Brăila.

Potrivit IPJ Brăila, din primele date obţinute reiese că şoferul unui autoturism care se deplasa pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, ar fi efectuat o depăşire şi a lovit frontal o cisternă care se deplasa din sens opus. 
 
”În urma evenimentului ambele vehicule implicate au luat foc, incendiul manifestându-se violent. Şoferul cisternei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Brăila.
 
Traficul a fost deviat dinspre localitatea Silistraru - dreapta pe DJ 255A către localitatea Unirea- DE584 şi dinspre municipiul Brăila - DN 2B - stânga pe DC 8 - DE 584.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urmă cu puţin timp, pe DN 2B, între localitatea Lacu-Sărat şi Silistraru a avut locul un impact între o cisternă şi un autovehicul. În urma impactului ambele vehicule au luat foc. În prezent traficul rutier este blocat în totalitate”, a informat IPJ Brăila.

Potrivit ISU Brăila, în accident ar fi implicată o cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism. Primele informaţii arată că o persoană ar fi încarcerată.

Acolo se deplasează 4 autospeciale cu apă şi spumă, una SMURD, două SAJ, iar din Galaţi au fost trimise încă două autospeciale cu apă şi spumă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.