Doi oameni au murit şi un altul a fost rănit în urma unui accident produs, luni seară, pe drumul naţional 11, în judeţul Bacău, unde un autoturism a fost lovit frontal de un autotren. Cele trei victime, aflate în autoturism, au fost scoase de către echipajele de descarcerare dintre fiarele maşinii. Traficul pe DN 11 este blocat complet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc în jurul orei 18:15, pe drumul naţional 11, în comuna Helegiu, satul Brătila. La momentul la care echipajele de intervenţie au ajuns la locul accidentului, au găsit trei persoane încarcerate în autoturism.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primele date arată că şoferul TIR-ului, înmatriculat în Bacău, cel mai probabil din cauza vitezei şi a carosabilului umed, a intrat pe contrasens într-o curbă la dreapta şi a lovit o Skoda, condusă de un bărbat din comuna Căiuţi. Impactul a fost frontal.
 
Două dintre cele trei victime au fost scoase decedate dintre fiarele maşinii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani şi o femeie de 70 de ani. A treia victimă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, şoferul autoturismului, era conştientă în momentul în care a fost extrasă din autoturism, însă a suferit numeroase traumatisme, fiind transportată la spital. 
 
La ora transmiterii acestei ştiri, DN 11 este blocat în zona accidentului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.