O femeie din Bacău a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce a mers la o sală de jocuri pentru a-şi căuta soţul şi a lăsat în faţa sălii, pe trotuar, căruciorul în care se afla fiica lor, în vârstă de un an şi trei luni. Vântul puternic a împins căruciorul câţiva metri, ducând-l aproape de şosea. Poliţia face verificări după ce imagini care surprind momentul au apărut pe internet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Imagini în care se vede cum o persoană lasă un cărucior de copil în faţa unei săli de jocuri, iar căruciorul nesupravegheat este luat de vânt şi dus aproape în stradă, unde circulă autovehicule, au fost postate pe internet. În imagini se vede cum o persoană aleargă după cărucior şi îl trage înapoi, în faţa sălii de jocuri. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 
"La data de 18 ianuarie a.c, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public, în care apare o persoană care lasă nesupravegheat un cărucior în care se bănuia că ar fi fost un copil, în faţa unei săli de jocuri din localitate. Din primele verificări, s-a stabilit că o tânără de 21 de ani, din mun. Bacău, ar fi intrat în sala de jocuri, în seara zilei de 17 ianuarie a.c, unde s-ar fi aflat şi soţul acesteia, lăsând-o nesupravegheată în cărucior, pe fiica lor, o minoră de un an şi 3 luni”, au precizat oficiali din cadrul Poliţiei judeţene Bacău.
 
Poliţiştii au menţionat că în prezent continuă verificările pentru a stabili cu exactitate situaţia, iar în funcţie de rezultatul acestora, se vor lua măsurile legale ce se impun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.