Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital.
Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul Suceava, unde un autoturism a intrat în vitrina unui magazin.
Acolo au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Conducătorul autoturismului, conştient şi cooperant, a fost monitorizat de către echipajul SAJ, dar ulterior a refuzat să fie transportat la spital.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice la locul accidentului, cu sprijinul SPSU.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.