Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat suspendarea căutărilor marinarului georgian în vârstă de 23 de ani, căzut în mare în urmă cu două zile, în apropiere de Olimp, dar recomandă navelor care tranzitează zona să raporteze orice detaliu referitor la acest incident.
“Căutările în cazul marinarului de origine georgiană căzut în apă în data de 12.12.2023 au fost suspendate până la primirea de noi informaţii referitoare la caz. Rămâne în vigoare avizul către navigatori emis în data de 13.12.2023 prin care se solicită navelor care tranzitează zona să păstreze o atenţie sporită şi să raporteze către MRCC orice detaliu referitor la acest incident”, au transmis reprezentanţii ANR.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au reamintit că echipajul navei la bordul căreia se afla bărbatul a transmis, marţi, o alertă către Serviciului MRCC din cadrul Autorităţii Navale Române.
Nava, sub pavilion Vanuatu, se afla la 60 de mile marine de Olimp şi a reuşit să contacteze şi nava GSP Centaurus, aflată în apropierea sa, pentru a anunţa despre incidentul ”om la apă”.
“Inspectorii MRCC au coordonat nava GSP pentru a începe imediat căutarea marinarului dispărut, iar operaţiunea a fost oprită la lăsarea întunericului. În dimineaţa zilei de 13.12.2023 căutările au fost reluate cu ajutorul navei de interventie Brizo ce apartine ARSVOM, alături de nava AIPP Gold, cea pe care lucra marinarul dispărut. Persoana dispărută nu a fost încă găsită”, a precizat sursa citată.
Barbatul avea în jur de 23 de ani şi ocupa funcţia de timonier.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.