O asistentă medicală de la un spital din Galaţi a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind acuzată că în ultimii ani a furat bani, bunuri şi vouchere de vacanţă de la pacienţi şi de la colegi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 27 februarie 2024, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Combaterea Infracţionalităţii Informatice au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la adresa un femei, de 49 de ani, din municipiul Galaţi, asistentă medicală la o unitate spitalicească din aceeaşi localitate, bănuită de săvârşirea infracţiunilor de furt, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic”, a transmis, miercuri, IPJ Galaţi.

Sursa citată a precizat că la domiciliul femeii au fost descoperite şi ridicate mai multe probe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada 2019 – 2023, la intervale diferite de timp, femeia ar fi sustras de la colegi de muncă, dar şi de la pacienţi, în timpul programului de lucru, diferite sume de bani, carduri bancare şi tichete tip voucher de vacanţă. Ulterior, acesta ar fi vândut voucherele şi, folosindu-se de datele de identitate ale persoanelor, ar fi efectuat mai multe tranzacţii frauduloase online, dar şi la comercianţi fizici din municipiul Galaţi. Prejudiciul a fost estimat la 2.500 de lei”, a mai transmis sursa citată.

Asistenta medicală a fost reţinută pentru 24 de ore.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.