Doi adolescenţi cu vârste de 14, respectiv 16 ani, din judeţul Argeş au fost amendaţi după ce au fost prinşi scriind, pe peretele unui bloc de locuinţe, diverse mesaje, inclusiv desene cu caracter obscen. În plus, cei doi au fost puşi să vopsească peretele pe care le-au distrus, lucru pe care l-au făcut în decurs de o oră de la momentul în care au fost prinşi.
Cei doi au fost prinşi de către un echipaj de jandarmi, joi, în timp ce desenau imagini cu caracter obscen şi scriau mesaje pe pereţii unei scări de bloc, din strada Emil Gârleanu, cartierul Vişoi din municipiul Câmpulung.
„Cei doi tineri, în vârstă de 14 şi 16 ani, au fost sancţionaţi pentru contravenţiile comise cu amenzi stabilite de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată le-au fost confiscate bunurile folosite la desen şi au fost obligaţi să readucă peretele la starea iniţială”; informează, vineri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş.
Potrivit jandarmilor, în mai puţin de o oră după ce au fost amendaţi, cei doi adolescenţi s-au conformat şi au vopsit peretele, acoperind semnele obscene pe care le-au desenat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.