Zeci de obiecte de cult religios, majoritatea icoane cu Arsenie Boca şi cărţi despre viaţa acestuia, au fost confiscate de către poliţiştii din Arad dintr-un magazin de specialitate, după o sesizare depusă de un arădean care ar deţine în România drepturile asupra mărcii ”Părintele Arsenie Boca”, înregistrată în 2017 la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă din Marea Britanie.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat, miercuri, că în urma unui apel la 112, ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii au indisponibilizat mai multe produse ”care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, fiind vorba de obiecte de cult religios.
Poliţiştii au descins la un magazin de specialitate aflat în centrul municipiului Arad, de unde au ridicat zeci de icoane, cărţi şi suveniruri cu imaginea lui Arsenie Boca.
”S-a procedat la verificarea legalităţii comercializării produselor susceptibile a fi contrafăcute. În urma cercetărilor, s-a dispus indisponibilizarea tuturor produselor care prezentau însemnele unei mărci înregistrate”, a declarat reprezentanta Poliţiei.
Conform sursei citate, poliţiştii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”.
Intervenţia poliţiştilor a fost posibilă după ce un bărbat din Arad a făcut dovada că firma sa este singura din România îndreptăţită să comercializeze produse având chipul lui Arsenie Boca.
Bărbatul a prezentat o serie de documente din care reiese că marca ”Părintele Arsenie Boca” este înregistrată din 2017 la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă cu sediul în Marea Britanie, care ar fi permis comercializarea produselor având chipul fostului stareţ al Mănăstirii Prislop, decedat în 1989, doar unei firme din Arad, al cărei reprezentant a sunat la 112.
”Vă solicităm, cu respect, să sistaţi de îndată comercializarea tuturor bunurilor ce poartă denumirea sau imaginea Părintelui Arsenie Boca, având în vedere că aceste bunuri intră sub incidenţa şi protecţia oferită atât de legislaţia internă privind combaterea concurenţei neloiale şi a Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cât şi a Legislaţiei europeană”, se arată într-o înştiinţare trimisă anterior de firma din Arad mai multor comercianţi de obiecte de cult.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.