Poliţiştii şi procurorii din Arad instrumentează un dosar de înşelăciune şi uz de fals, mai multe persoane fiind suspectate că, încă din 2009, prin folosirea de documente false, ar fost întocmit dosare de pensionare pentru limita de vârstă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii S.I.C.E., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care unul la o entitate publică, şi 3 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals”, a transmis, vineri, IPJ Arad, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că, din investigaţiile efectuate, a reieşit că, începând cu anul 2009, prin folosirea de înscrisuri false, mai multe persoane ar fost întocmit dosare de pensionare pentru limita de vârstă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie şi sume de bani. La domiciliul uneia din persoanele cercetate, în localitatea Ghioroc, au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1.665 de litri de ţuică şi mai mult de 5.000 de litri de vin, urmând a se continua ceretările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, de produse din alcool peste limita prevăzută de lege, conform art. 452 lit. H, din Legea 227/2015, privind codul fiscal”, a mai transmis sursa citată.  

Cerectările continuă pentru stabilirea prejudiciului adus Casei Judeţene de Pensii şi luarea măsurilor legale care se impun. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.