Aproximativ 10.000 de produse cosmetice şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute au fost găsite de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu la un cetăţean iordanian, care încerca să le introducă ilegal în ţară. Marfa ar fi valorat, dacă ar fi fost vândută ca produse de marcă, peste 1,2 milioane de lei.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, miercuri, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul iordanian A.H., în vârstă de 54 de ani, la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru România.
În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în mijlocul de transport, disimulate în spatele unor cutii ce conţineau ornamente pentru sărbătorile de iarnă, 46 de colete de mari dimensiuni. În acestea a fost descoperită cantitatea totală de 9.974 de produse cosmetice şi parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bunurile aveau ca destinatar un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, care a declarat că intenţiona să le vândă într-un complex comercial din Bucureşti.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 1.211.400 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.