Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, o nouă atenţionare cod galben de ceaţă, pentru Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi, numărul judeţelor avertizate ajungând astfel la opt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atenţionarea cod galben de ceaţă emisă pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman este în vigoare până la ora 11.00.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone ceaţa determină reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, pe alocuri depunându-se şi polei.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Atenţionări similare sunt încă în vigoare şi în alte cinci judeţe.

Astfel, Tulcea este sub avertizare până la ora 11.00, Constanţa până la ora 10.00, în timp ce Alba, Harghita şi Mureş până la ora 9.00.

Conform centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri, dar şi pe numeroase drumuri din Alba şi Tulcea.

În judeţul Constanţa, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (50-100 de metri), pe toată reţeaua de drumuri. Pe DN22, între Constanţa şi Tulcea vizibilitatea scade şi sub 50 de metri, iar carosabilul este umed, mai arată sursa citată.

De asemenea, meteorologii au emis şi o atenţionare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, pentru judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani, valabilă până la ora 11.00.

Luni, ANM a emis şi o informare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, precum şi ninsori în zona de munte şi trecător, pe arii restrânse, polei, valabilă până joi dimineaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.