Anchetatorii din Sibiu prezintă, joi, firul evenimentelor care au dus la decesul omului de afaceri din Sibiu. Victima, găsită pe canapeaua din living şi legată într-o poziţie de tortură, care genera o durere extremă. Fiica victimei, găsită la etaj, a fost ameninţată de mai multe ori cu pistolul, care a fost încărcat. Anchetatorii au vizionat mii de ore de imagini de pe camerele de supraveghere din oraş.
Anchetatorii au transmis, joi, date cu privire la ancheta care a dus la identificarea autorilor omorului în cazul omului de afaceri din Sibiu.
Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, Tiberiu Ivancea, a precizat, într-o conferinţă de presă, că ancheta a foost extrem de grea.
”Ne-am confruntat cu un eveniment deosebit de grav”, a afirmat Ivancea, precizând, însă, că evenimentul nu este definitoriu pentru municipiul Sibiu.
Şeful Poliţiei Sibiu a explicat că au fost vizionate imagini din peste 100 de locaţii, care au acoperit 10 kilometri pătraţi din municipiul Sibiu, dar şi din comuna alăturată Şelimbăr.
De asemenea, poliţiştii au vizionat imagini din 67 de locaţii, are au cumulat peste 1.000 de ore de filmare.
Anchetatorii au explicat că au fost cinci suspecţi - 4 bărbaţi şi o femeie care au plecat de la Dumbrăviţa, judeţul Timiş, cu o maşină pe care au lăsat-o la Deva.
În municipiul Sibiu au intrat cu o altă maşină.
Femeia a închiriat un apartament pentru 3 nopţi, apoi ea şi bărbatul au plecat din oraş, neluând parte la jaf şi crimă.
Potrivit anchetatorilor, suspeţii au urmărit casa victimei, încă din noaptea de 4/5 noiembrie.
Cei trei suspecţi au sărit gardul şi au urcat în podul unei locuinţe aflate peste drum de casa victimei , de unde au urmărit locuinţa.
”În 6.11.2023, la 2.23 de minute au părăsit podul, au forţat un element din gardul imobilului victimei şi au pătruns în curtea victimei, au deşurubat becurile din curte şi au intrat în garajul victimei”, a precizat procurorul de caz.
Potrivit acestuia, al treilea suspect a rămas în stradă şi a intrat în interior mult mai târziu.
Victima a fost găsită pe canapeaua din living, a fost legată de mâini şi de picioare şi apoi pusă pe jos.
Poziţia în care a fost legată este specifică unor proceduri de tortură, care generează o durere extremă, care ar fi trebuit să forţeze victima să ofere datele de acces la seif şi locaţia unde se află bunuri de valoare.
Fiica victimei, aflată la etaj, a fost şi ea ameninţată, cu un pistol, în repetate rănduri, cerându-i-se să spună combinaţia de la seif.
Suspecţii chiar au armat pistolul pentru a o determina să spună datele, iar discuţia cu ea a fost în limba engleză.
Ancgetatorii au stabilit că niciunul dintre autori nu cunoştea victima, dar se ia în calcul faptul că au acţionat la pont, dar nu pentru a săvârşi o crimă.
Nu există încă date despre cine a dat pontul, dar se presupune că este un cunoscut al omului de afaceri.
Anchetatorii au date că trei dintre suspecţi au plecat deja din ţară, chiar din seara zilei în care a fost anunţat decesul victimei.
Aceştia este posibil să fie în Germania sau Belgia, ţări din care au revenit recent din România.
În urma jafului, au fost sustrase 16 ceasuri de lux, în valoare de 200.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.