Poliţiştii din Vâlcea au deschis o anchetă, după ce directorul unui liceu din municipiul Râmnicu Vâlcea a anunţat că un elev a fost lovit, două zile la rând, de un coleg. Incidentele au avut loc săptămâna aceasta, iar la una dintre fapte a participat încă un elev.
Poliţia Judeţeană Vâlcea anunţă, joi, că poliţiştii din cadrul Biroului siguranţă şcolară si Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea fac verificări cu privire la fapte de agresiune petrecute într-un liceu din municipiu.
”În data de 30 şi 29 ianuarie, un elev de clasa a VIII a ar fi fost lovit de către un coleg peste mână”; transmit poliţiştii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform acestora, la agresiunea din ziua de 30 ianuarie asupra băiatului de clasa a opta ar fi luate parte şi un alt elev. Directorul liceului este cel care a sesizat Poliţia cu privire la aceste fapte.
Cercetările se desfăşoară în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de "lovire sau alte violenţe".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.