Poliţiştii din Braşov au dat, marţi, cinci amenzi în valoare totală de 20.000 de lei şi au confiscat peste 500 de kilograme de articole pirotehnice, în urma unor controale făcute la persoane autorizate să comercializeze astfel de produse.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Braşov au făcut, marţi, verificări la persoanele autorizate să comercializeze articole pirotehnice în municipiul Braşov.
Astfel, în urma constatării unor încălcări ale legislaţiei în domeniul materialelor explozive, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei şi au dispus confiscarea a aproximativ 520 de kilograme de articole pirotehnice.
De asemenea, au fost aplicate alte trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza casele de marcat, fiind, totodată, confiscată suma de 410 lei, ce reprezenta venituri obţinute din vânzarea articolelor pirotehnice şi neevidenţiate fiscal.
”Facem precizarea că aceste acţiuni au scopul de a preveni şi combate comerţul ilegal cu materiale pirotehnice, dar şi de a proteja cetăţenii de incidente generate de utilizarea necontrolată a acestora. Poliţia Braşov reaminteşte că, pentru utilizarea articolelor pirotehnice, trebuie respectate prevederile Legii nr. 126/1995 şi că este interzisă utilizarea acestora de către minori sau în zone aglomerate, rezidenţiale ori în apropierea spitalelor, lăcaşurilor de cult sau a altor instituţii publice”, a transmis IPJ Braşov.
Comercializarea articolelor pirotehnice se poate face doar de către persoane autorizate şi în condiţii legale.
Totodată, persoanele care încalcă regimul materialelor pirotehnice riscă amenzi considerabile, confiscarea bunurilor şi chiar răspundere penală, în funcţie de gravitatea faptelor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.