Un adolescent de 16 ani a fost plasat sub control judiciar, după ce a lovit un cetăţean nepalez pe o stradă din Hunedoara şi i-a furat portofelul cu banii şi actele. Adolescentul a acostat victima şi a insistat să o însoţească spre casă, iar când aceasta a refuzat a lovit-o.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un cetăţean nepalez a fost victima unei tâlhării, în noaptea de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30.  Fapta a fost comisă în municipiul Hunedoara, cetăţeanul nepalez reclamând faptul că ar fi fost deposedat, prin violenţă, de o sumă de bani şi de documentele personale”, au anunţat poliţiştii din Hunedoara.

Incidentul s-a produs pe o stradă din oraş, în zona unui chioşc.

Bărbatul a reclamat că a intrat cu el în vorbă un tânăr necunoscut.

”Nepalezul ar fi vrut să îi dea acelui tânăr o sumă de bani pentru  a-l lăsa în pace, deoarece acesta era insistent şi îl însoţea către casă, însă acesta l-a lovit cu pumnul în zona feţei după care i-a luat portmoneul cu toţi banii şi documentele personale din mână şi a fugit. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar în urma cercetărilor, în scurt timp, au reuşit să  îl identifice pe cel bănuit de comiterea tâlhăriei. Acesta este un minor în vârstă de 16 ani, din Hunedoara”, a mai transmis sursa citată.

Procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de minorul de 16 ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.