Trei persoane au fost rănite, luni seară, într-un accident rutier care s-a produs pe Autostrada A 1, în judeţul Arad, pe sensul de mers către Timişoara.
Mai multe echipaje medicale, de pompieri şi Poliţie intervin, luni seară, la un accident rutier produs pe A 1, în judeţul Arad, sensul de mers dinspre Arad spre Timisoara.
”Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere şi două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă. În urma accidentului în care a fost implicat un microbuz, au rezultat 3 victime de sex masculin, conştiente, cooperante, neîncarcerate”, a transmis ISU Arad.
Victimele au fost evaluate medical la locul evenimentului şi transportate la spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.