Lucrările de intervenţie pentru restabilirea traficuluhi feroviar în zona din judţul Olt în care două garnituri ale unor trenuri private de marfă s-au ciocnit au început, unul dintre vagoane fiind deja ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”După primirea acordului din partea organelor de anchetă AGIFER, echipele de intervenţie au început operaţiunile pentru restabilirea circulaţiei feroviare în zona deraierii dintre Mihăeşti şi Radomireşti”, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.
 
Până la această oră, unul dintre vagoanele deraiate a fost ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj, iar echipele de intervenţie continuă lucrările pentru eliberarea gabaritului şi restabilirea condiţiilor de siguranţă în zonă.
 
”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA asigură că toate resursele disponibile sunt mobilizate pentru finalizarea intervenţiilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât circulaţia feroviară să fie reluată în condiţii de siguranţă„, precizează compania.

Două trenuri private de marfă au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal, jud.Olt. Şeful unuia dintre trenuri, grav rănit în urma accidentului, a decedat.

AGIFER investighează accidentul.

Lucrările necesare restabilirii traficului sunt estimate să dureze 48 de ore şi încep după finalizarea activităţilor de cercetare penală la faţa locului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.