Un bărbat de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce un tractor a căzut peste el. Autorităţile anunţă că este vorba despre un accident de muncă, produs în localitatea Parpaniţa din judeţul Vaslui.
ISU Vaslui a intervenit, sâmbătă, la un accident de muncă produs în localitatea Parpaniţa.
”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui, inclusiv Garda II Negreşti, au intervenit cu două autospeciale şi ambulanţa SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) pentru extragerea şi resuscitarea victimei unui accident de muncă, în localitatea Parpaniţa, Negreşti. La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un bărbat în vârstă de 46 ani peste care era răsturnat un tractor”, a transmis, sâmbătă, ISU Vaslui.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sursa citată a precizat că victima era cianotică şi se afla în stare de inconştienţă.
”Victima a fost extrasă de sub utilajul agricol şi au fost începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului”, a mai precizat ISU Vaslui.
Autorităţile au deschis anchete pentru a stabili cauzele decesului şi circumstanţele în care s-a produs accidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.