Grupul Zdob şi Zdub a lansat marţi single-ul „Colindul Leului”, care este inclus pe albumul „Bestiarium” ce urmează să apară în luna octombrie, potrivit Universal Music.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Colindul Leului", compus de Mihai Gîncu pe un text din folclorul românesc, are influenţe muzicale africane şi balcanice.

Basistul Mihai Gîncu, compozitor pentru Zdob şi Zdub, a transmis: „Mereu am fost pasionat de muzica altor popoare, în special de cea africană. Îmi place să împletesc stilurile muzicale, să mă joc cu ele, ca şi cum ar fi un puzzle. Melodia «Colindul Leului» este menită să inducă ascultătorul elevat în transă meditativă. E o muzică atmosferică, dacă vreţi, chiar psihedelică”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Solistul Roman Iagupov a completat: „Nu obosesc să repet că folclorul nostru e o comoară nestemată care mă va inspira mereu! Am fost uimit şi amuzat de fantezia strămoşilor de pe aceste meleaguri, care au inventat fraza «Scoală, Leu, măi câine rău!». E imposibil să nu te inspiri din aceste vorbe folclorice! Să nu ne plângem că suntem săraci ca naţiune. Bogăţia e chiar sub picioare: muzica, cultura, tradiţiile, înţelepciunea predecesorilor noştri”.

Videoclipul a fost regizat de Corina Caireac & Roman Iagupov şi Jenea Dedkov.

Albumul „Bestiarium”, al optulea al trupei, va fi lansat pe platformele digitale în octombrie 2019. În luna noiembrie, va avea loc un turneu de 12 concerte în oraşe din România şi la Chişinău.

Trupa etno-rock Zdob şi Zdub, formată în 1994, în Republica Moldova, a susţinut concerte în peste 20 de ţări europene, dar şi în Statele Unite. Grupul a cântat pe aceeaşi scenă cu artişti şi trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers şi Linkin Park.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.