Ceremonia oficială de deschidere a festivalului UNTOLD va oferi fanilor de pe Cluj-Arena un show memorabil al DJ-ului care ocupă locul 4 în Top 100 DJ Mag, brazilianul Alok.
În cele patru zile şi patru nopţi de festival, organizatorii UNTOLD au pregătit o serie de activări, cu zone de relaxare, de mâncare şi băuturi, o replică a unui celebru lanţ de restaurante va fi disponibilă în festival, sesiuni de make-up, studio de tatuaje, experienţe VR, scene şi workshop-uri tematice sau walking act-uri. Vor fi petreceri tematice la experienţe unice realizate în colaborare cu partenerii festivalului, precum sesiuni de meet & greet, live-cooking, serviciu de food delivery direct în festival, pentru a nu rata niciunul dintre artiştii favoriţi.
Fanii festivalului vor fi întâmpinaţi de personaje fantastice, acrobaţi internaţionali, animatori, majorete, dansatori, toboşari veniţi din România, Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania. Acrobaţii pe picioroange, care poartă costume desprinse parcă dintr-o altă lume, vor aduce Phoenix-ul mai aproape de Pământ, iar Femeia Mare, care domneşte însoţită de slujitorii şi gardienii ei fideli, este cea care îi aduce pe fanii festivalului într-un spectacol, o fuziune între teatrul de stradă, interacţiune şi poezie. Un alt grup energic şi talentat de toboşari care provin din tipicul carnaval spaniol vor lumina noaptea cu energia lor, iar artişti acoperiţi de aripi colorate vor străluci înconjuraţi de fluturi supradimensionaţi.
Experienţa oferită de farmecul îngerilor pe picioroange este o experienţă specifică festivalului de la Cluj-Napoca. Aceste fiinţe eterice vor prezenta coregrafii pline de mişcări dinamice, acrobaţii şi piramide umane care vor sfida legile gravitaţiei. Fanii se vor încărca cu energie bună alături Echipa de Cheerleading Knights of Transylvania CCS Cluj-Napoca.
Ediţia 2023 a festivalului marchează o premieră la nivel european. UNTOLD a lansat primul card virtual animat din Europa - UNTOLD BT Visa. Cardul este în ediţie limitată, cu un design inspirat de tematica UNTOLD 2023, The Light Phoenix. Fanii festivalului pot solicita cardul din aplicaţia BT Pay, acesta poate fi folosit pe tot parcursul anului şi oferă beneficii suplimentare utilizatorilor. Acest proiect aduce în prim plan inovaţia şi pasiunea pentru experienţe, specifică ambelor branduri.
Participanţii la festival au ocazia de a experimenta „5 minute de libertate”, momente în care dorinţele devin realitate, adrenalina este simţită la maxim cu un simulator de zbor pentru un F18.
Cei prezenţi la festival se vor putea delecta de fineţea băuturilor în spaţiul de lounge.
Tot perimetrul festivalului UNTOLD este dedicat distracţiei şi jocurilor.
Fanii inteligenţei artificiale vor face cunoştinţă cu soft-ul „Revocalize AI” care le va modifica live vocea şi îi va ajuta să cânte piesele favorite cu vocea artistului pe care îl îndrăgesc cel mai tare, iar Ministerul Apărării Naţionale îi învaţă pe curioşi despre lumea roboţilor, despre colegii blănoşi din echipele speciale cunoscuţi drept „câinii-poliţişti”, şi despre instrumentele de identificare a materialelor explozive. Pentru cei interesaţi de domeniul acesta curajos, cursurile de admitere sunt deja pregătite!
Călătoria prin tărâmul magic UNTOLD continuă cu o simulare a simţurilor în zona de relaxare. Sărbătoarea savorilor continuă cu degustări de bere, iar următoarea oprire este în zona cu experienţele secrete.
Tărâmul, care îşi dezvăluie magia în perioada 3-6 august, a pregătit pentru fani o zonă de lounge cu un decor desprins din „O mie şi una de nopţi”, unde sunt aşteptaţi de o artistă, expertă în tatuajul cu henna, la scena TRAM.
La festival, participanţii pot beneficia de sesiuni de evaluare posturală alături de specialiştii Kinetic Sport & Medicine, potrivit organizatorilor.
Roata fantastică înaltă de 30 de metri oferă o panoramă impresionantă asupra universului UNTOLD, precum şi asupra oraşului Cluj-Napoca.
La Designers’ Nest, fanii pot găsi haine, colecţii capsulă, încălţăminte, bijuterii şi accesorii realizate de peste 30 de designeri români.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.