Spice Girls s-au reunit vineri pentru prima dată din 2012 şi au anunţat că vor să lucreze împreună, potrivit AFP.
Cele cinci membre ale grupului britanic, - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm şi Geri Horner- care a cunoscut succesul în anii 1990, s-au reunit în nordul Londrei, la Geri Horner acasă, în prezenţa fostului lor manager Simon Fuller.
Grupul pop creat prin casting în 1994, care a cunoscut succesul internaţional de la primul single "Wannabe", a publicat fotografii de la această întâlnire.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am petrecut o după-amiază minunată şi ne-am amintit de momentele extraordinare petrecute împreună", au declarat ele într-un comunicat transmis de agentul lor. "Am fost mereu nepregătite de interesul pe care l-a suscitat The Spice Girls în lumea întreagă", afirmă grupul de interprete care a vândut 85 de milioane de albume în toată lumea, record de categorie.
Potrivit cântăreţelor, "a venit momentul să studiem noi oportunităţi de a face lucrurile împreună".
"Suntem toate de acord că încă există posibilităţi nemaipomenite care coincid cu ceea ce era la origine Spice Girls, insistând pe mesajul de emancipare feninină pentru generaţiile viitoare", au adăugat ele.
Pe o reţea de socializare, Bunton promite că "viitorul va fi spicy", în timp ce Horner afirmă că Girl Power (puterea femeilor) este "vie şi sănătoasă".
Potrivit cotidianului britanic The Sun, cântăreţele au proiecte pentru televiziune în China, contracte publicitare precum şi compilaţii ale marilor lor succese.
Cele cinci membre ale grupului s-au despărţit în 2000. Cântăreţele s-au reunit pentru un turneu live în 2007-2008 şi pentru ceremonia din 2012 care a închis Jocurile Olimpice de la Londra dar şi cu ocazia lansării comediei muzicale "Viva Forever!".
O reunire anunţat în 2016 cu Brown, Bunton şi Horner nu s-a concretizat niciodată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.