Documentarul din două părţi despre legendarul portar Peter Schmeichel va avea premiera în 9 februarie 2025. „Schmeichel” este cea mai recentă producţie integrată în portofoliul de programe originale al SkyShowtime, care va cuprinde 30 de producţii originale disponibile abonaţilor până la sfârşitul anului 2025.
SkyShowtime a prezentat luni trailerul cu primele imagini din „Schmeichel”, un prim pas în culisele vieţii lui Peter Schmeichel, una dintre figurile legendare din istoria fotbalului - şi unul dintre cei mai emblematici portari ai tuturor timpurilor.
Documentarul din două părţi face o incursiune în uimitoarea carieră fotbalistică de 22 de ani a lui Schmeichel, precum şi în viaţa sa de dincolo de sport. Cu acces unic în culisele vieţii eroului sportiv de calibru internaţional, serialul îmbină materiale din arhiva sa personală, nemaivăzute până acum, interviuri cu Peter Schmeichel, cu familia acestuia şi cu personalităţi-cheie precum Sir Alex Ferguson, Eric Cantona şi Gary Neville, care au făcut parte din călătoria sa, atât pe teren, cât şi în afara acestuia.
Schmeichel a jucat un rol-cheie în victoria senzaţională a echipei naţionale daneze la Campionatul European UEFA din 1992 şi a fost o componentă indispensabilă a echipei Manchester United, în perioada sa cea mai de succes, sub conducerea lui Sir Alex Ferguson.
„Schmeichel” nu este doar povestea unei legende a sportului şi a succesului său; este, de asemenea, o emoţionantă poveste de familie despre victorii, eşecuri şi ispăşire.
Ambele episoade vor fi disponibile în toate pieţele SkyShowtime din 9 februarie 2025.
„Ca portar, nu m-am uitat niciodată înapoi - viaţa mea a fost mereu despre următorul meci, următoarea provocare, despre a merge mereu înainte. În zilele acestea, acel sentiment a început să pălească. Am avut o viaţă extraordinară, iar acum, să mă uit în urmă alături de familia mea, să reflectez asupra a tot ce am realizat şi să ascult poveştile celor care au fost alături de mine în acele momente, este un privilegiu. Viaţa mea a fost mai mult decât fotbalul, iar acest film este o mărturie a acestui fapt. Familia mea, tot ce am realizat, cine am fost şi cine sunt acum”, a declarat Peter Schmeichel.
Kai Finke, Chief Content Officer la SkyShowtime, a declarat: „Suntem foarte mândri că producţia SkyShowtime Original Schmeichel va fi disponibilă pe platforma noastră. Cu acest documentar minunat, ne îmbogăţim gama uimitoare de programe originale, blockbustere şi seriale în exclusivitate. Peter Schmeichel este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari portari ai tuturor timpurilor şi cred că oricine urmăreşte acest documentar extrem de captivant şi este pasionat de sport, va fi inspirat de povestea lui.”
„Schmeichel” a fost regizat de Owen Davies şi produs de Simon Lazenby şi Victoria Barrell din partea Sylver Entertainment, iar Dogwoof s-a ocupat de producţia executivă.
Abonamentele SkyShowtime Standard cu reclame, Standard şi Premium vor fi disponibile direct consumatorilor prin intermediul aplicaţiei SkyShowtime pe dispozitivele Android, Android TV, Apple iOS, tvOS, Google Chromecast, televizoare LG conectate, televizoare Samsung Smart, precum şi prin site-ul www.skyshowtime.com.
Preţul lunar al abonamentului Standard cu reclame este de 3,99 euro; preţul lunar al abonamentului Standard Plus este de 5,99 euro, iar preţul lunar al abonamentului Premium este de 8,99 euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.