Patru filme româneşti din ultimul an vor putea fi văzute în weekendul 2-3 noiembrie în capitala Suediei, în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Stockholm, eveniment organizat de Institutul Cultural Român din Stockholm cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluţia Română.
În cinematograf Zita din centrul Stockholmului, vor fi proiectate, cu subtitrare în limba engleză şi acces gratuit pentru publicul larg, filmele de ficţiune „Libertate” (2023), în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, „Săptămâna Mare” (2024), cu participarea regizorului Andrei Cohn, „Familiar” (2023), de Călin Peter Netzer, şi documentarul hibrid „Între revoluţii” (2023), de Vlad Petri.
Curatorul festivalului este criticul de film Ionuţ Mareş, care va prezenta filmele şi va modera discuţiile cu invitaţii. “E firesc ca un moment istoric recent şi atât de important şi de vizual precum Revoluţia din 1989 să stârnească în continuare interesul regizorilor români. „Libertate” aduce o perspectivă nouă şi umană, reconstituind momente ale Revoluţiei la Sibiu.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Între revoluţii” propune o privire mai largă, pentru că pune în oglindă Revoluţia din Iran şi Revoluţia română. „Familiar” vorbeşte de asemenea despre efectele trecutului comunist asupra prezentului, de data aceasta în interiorul unei familii disfuncţionale, în timp ce „Săptămâna Mare” ne trimite într-un alt moment de cumpănă, la începutul secolului al XX-lea”, a declarat curatorul Ionuţ Mareş.
„Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu şi produs de Libra Films şi Mythberg Films, va fi proiectat sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 20.45, în sala mare a cinematografului Zita. „Libertate” a făcut parte anul trecut din competiţia Festivalului de la Sarajevo, iar în acest an a primit numeroase nominalizări şi premii la Gala Gopo, inclusiv trofeele pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, precum şi premiul pentru regie „Lucian Pintilie” acordat de ICR în cadrul Galei UCIN.
Documentarul hibrid „Între revoluţii”, de Vlad Petri, produs de Activ Docs în co-producţie cu Restart (Croaţia), proiectat duminică, 3 noiembrie, de la ora 21.00, în sala mare a cinematografului Zita, a câştigat premiul FIPRESCI în secţiunea Forum a ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Berlin şi a fost ulterior selectat în numeroase alte festivaluri.
„Familiar”, realizat de Călin Peter Netzer şi produs de Parada Film, va rula în sala mică a cinematografului Zita, sâmbătă, 2 noiembrie, de la la ora 18.15. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului Black Nights de la Tallinn 2023.
„Săptămâna Mare”, noul film al regizorului Andrei Cohn produs de Mandragora în co-producţie cu Bord Cadre Films (Elveţia), a avut premiera mondială în secţiunea Forum a ediţiei din acest an Festivalului de la Berlin. Filmul va rula duminică, de la ora 17.00, în sala mare a cinematografului Zita din Stockholm.
Program:
Sâmbătă, 2 noiembrie
18.15 „Familiar” (2023, 106 min.) - regia Călin Peter Netzer
20:45 „Libertate” (2023, 109 min.) - regia Tudor Giurgiu. Invitat la dezbatere: Tudor Giurgiu. Moderator: Ionuţ Mareş
Duminică, 3 noiembrie
17:00 „Săptămâna mare” (2024, 133 min.) - regia Andrei Cohn. Invitat la dezbatere: Andrei Cohn. Moderator: Ionuţ Mareş
21:00 „Între Revoluţii” (2023, documentar, 69 min) - regia Vlad Petri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.