Calendarul evenimentelor de timp liber, în Bucureşti, prezintă în acest weekend concertul artistei americane Beth Hart la Sala Palatului, un festival cu statui vivante, organizat de Teatrul Masca în Parcurile Crângaşi şi Al. I. Cuza, lansarea filmului de animaţie ”În căutarea lui Dory/ Finding Dory” şi un picnic în aer liber în unul dintre cele mai frumoase spaţii din Bucureşti, Grădina Botanică.
Cântăreaţa blues-rock Beth Hart, care a ajuns deja la Bucureşti, va concerta pentru a doua oară în România, vineri, la Sala Palatului, de la ora 20.00.
Interpreta va urca pe scena de la Bucureşti alături de Jon Nichols (chitară), P.J. Barth (chitară), Bob Marinelli (bas) şi Bill Ransom (tobe). Ea a declarat, într-o discuţie online avută cu fanii săi, că spectacolul pe care îl va susţine pe 17 iunie, va fi unul ”uluitor” şi că, în vara acestui an, va începe înregistrările alături de chitaristul şi compozitorul Joe Bonamassa pentru un nou album.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Festivalul Internaţional de Statui Vivante continuă şi în acest weekend, în zilele de 17 şi 18 iunie, în parcul Crângaşi, iar pe 19 şi 20 iunie, în parcul Al. I. Cuza.
Brâncuşi, Rică, fante de Obor, Balerina, Frida Khalo, Ofelia, Catherine, Dactilografa, Andromaca, Poliţistul colonial, Japonezele şi Soldaţii de teracotă, Confucius şi Chelnerul sunt personajele care vor ”prinde viaţă” sub forma unor statui vivante pe durata întregului festival.
"Începând de sâmbătă, şi duminică, colegi din alte ţări, chiar şi din Statele Unite, vor evolua alături de noi, sâmbătă, în Parcul Crângaşi, şi duminică în Parcul Al. I. Cuza. Festivalul are, anul acesta, cinci zile. Aceasta este prima (joi, n.r). Fiecare seară se va încheia cu un spectacol, cu excepţia zilei de mâine, când am preferat să o dedicăm copiilor. Vom juca de trei ori spectacolul «A fost odată ca niciodată»”, a declarant directorul festivalului, Mihai Mălaimare pentru News.ro.
Duminică, 19 iunie, începând cu ora 10.00, va fi organizată o petrecere în aer liber, pe pătură, la Grădina Botanică din Bucureşti. ”Picnic RODnic laGrădina Botanică” va fi cu bunătăţi preparate după reţete autentice româneşti, din ingrediente proaspete: sandvişuri cu pastramă din piept de curcan, muşchi de porc şi pâine cu ulei presat la rece, lăsată la dospit peste noapte, zacuscă, dulceţuri, siropuri aromate şi pandişpan cu vişine.
Surpriza pentru cei mici vine de la Cercetaşii României: unitatea de temerari Cercetaşii Ciresarii din cadrul Centrului Local Dimăncescu Bucureşti. Sub aripa principiilor fundamentale ale metodei scout şi pentru că toţi cercetaşii sunt prieteni cu natura, temerarii îi vor implica pe micii vizitatori în diverse activităţi recreative şi educative.
Intrarea în Grădina Botanică se face pe bază de bilet: Preţ întreg - 5 lei, Preţ redus - 2 lei. Pentru a vă putea aşeza păturica în zona delimitată pentru picnic nu se percepe taxă de participare, iar bunătăţile marca Băcănia ROD pot fi achiziţionate contra cost de la standul special amenajat.
”În căutarea lui Dory/ Finding Dory” intră vineri pe ecranele din cinematografele româneşti. Acţiunea are loc la aproximativ un an de la întâmplările filmului original, ”În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo”, şi îi are ca participanţi pe Marlin (Albert Brooks), Nemo şi Gaşca din Acvariu, printre alţii. Locul peripeţiilor lor va fi de data aceasta lungul coastei californiene, iar în poveste îşi vor face loc o serie de personaje noi. Dory se va reîntâlni cu cei dragi ei şi va învăţa între timp şi câteva lucruri esenţiale despre importanţa familiei. Actriţa Ellen deGeneres va împrumuta şi în această continuare vocea lui Dory. Diane Keaton, Michael Sheen şi Sigourney Weaver sunt, de asemenea, voci în film, potrivit cinemagia.ro.
Cinemateca Română & Asociaţia Intedisciplinară de Psihanaliză Aplicată invită publicul, sâmbătă, de la ora 17.00, la vizionarea filmului ”Colectiv”, de Thomas Vinterberg, 2016.
Proiecţia de la cineclubul psihanalitic va fi urmată de discuţii pe marginea filmului, prezentarea fiind făcută de Dorin-Liviu Bîtfoi, psihanalist în formare şi scriitor. Tariful unic este 5 lei, iar biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Cinematecii Eforie din strada Eforie 2.
Prima ediţie a festivalului de cultură urbană "UNDERval", eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti şi destinat tinerilor bucureşteni, va avea loc în Parcul Carol, sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 22.00.
La secţiunea sporturi urbane, tinerii sunt încurajaţi să vină cu propriile biciclete, role, skateboarduri, trotinete, să asiste la demonstraţii şi să înveţe trucuri noi de la cei mai experimentaţi în domeniu, dar şi să participe la concursuri.
Pentru iubitorii de skateboarding, role freestyle, BMX sau trotinete freestyle, în capătul aleii centrale din parcul Carol, a fost amenajată o rampă special destinată sporturilor urbane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...