Numărul biletelor de cinema vândute anul trecut în România a scăzut cu 1,6% faţă de 2018, iar la nivel european box office-ul a depăşit 7 miliarde de euro, potrivit unui raport Union Internationale des Cinemas (UNIC), ce reprezintă asociaţii ale reţelelor şi operatorilor europeni.
Box office-ul european pentru anul trecut a însumat 7,2 miliarde de euro, o creştere cu 6,3% faţă de 2018 şi a doilea cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani. Pe întreg parcursul anului, în ţările din Uniunea Europeană, au fost vândute peste 1 miliard de bilete de cinema, o creştere cu 5,3% faţă de 2018.
Încasările din cinematografele europene au fost cu 430 de milioane de euro mai mari decât în 2018, datorită numărului mai mare de bilete vândute, care este estimat că a crescut cu 5,3%, de la 954 de milioane de bilete vândute la peste 1 miliard de bilete. Preţul mediu al unui bilet de cinema în Europa este de 7,2 euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Box office-ul a crescut în 21 de ţări europene şi a scăzut doar în trei teritorii UE, în timp ce două pieţe s-au menţinut la nivelul anilor anteriori.
Germania (+125 milioane de euro), Franţa (+110 milioane de euro), Italia (+88 milioane de euro), Olanda (+35 milioane de euro) şi Spania (+29 milioane de euro) sunt ţările care au înregistrat cea mai importantă creştere a încasărilor.
Box office-ul a scăzut în Marea Britanie (-21 milioane de euro), Suedia (-8 milioane de euro) şi România (-1 milion de euro).
Faţă de 2018, box office-ul românesc a crescut cu 0,9%, până la 265,4 milioane de euro.
În afara Uniunii Europene, box office-ul rusesc s-a impus. El a crescut cu 10,3%, la 55,5 milioane de ruble, cel mai mare de până acum.
„The Lion King” şi „Avengers: Endgame” au condus topurile în Uniunea Europeană în 2019. Nouăsprezece dintre primele 20 de producţii clasate au aparţinut studiourilor americane.
Versiunea live-action a „The Lion King” (Disney) a condus topul în 23 de pieţe UE, cu 48,7 milioane de bilete vândute. Ea a fost urmată de „Avengers: Endgame” (Marvel), cu peste 41 de milioane de bilete vândute. Alte titluri de succes au fost „Joker” (cu 34,6 milioane de bilete vândute), „Frozen 2” (cu 31,6 milioane de bilete vândute), „Toy Story 4” (cu 22,5 milioane de bilete vândute), „Star Wars Episode IX” (cu 22,1 milioane de bilete vândute) şi „Aladdin” (cu 20,2 milioane de bilete vândute).
Comedia franceză „Qu'est-ce qu'on a encore fait au bon Dieu” a fost singurul titlu din afara SUA care a ajuns în top 20, cu 9,3 milioane de bilete vândute. A fost urmată de „Bohemian Rhapsody” (cu 8 milioane de bilete), „Downton Abbey” (cu 7,9 milioane) şi de „Rocketman” (cu 6,5 milioane).
În acelaşi raport este arătat că volumul producţiei de film în UE continuă să crească. Numărul estimat al lungmetrajelor produse în UE a crescut de la 1.807, în 2018, la 1.881, în 2019. Din total, 1.135 de producţii au fost lungmetraje de ficţiune, iar 746 au fost documentare.
Creşterea activităţii de producţie continuă să fie susţinută de numărul tot mai mare de coproducţii internaţionale şi de lungmetraje documentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...