Prinţesa Victoria a Suediei, în vârstă de 38 de ani, a născut un băieţel, miercuri dimineaţă, informează site-ul revistei People.
Informaţia a fost confirmată de casa regală suedeză, dar şi de tatăl bebeluşului, prinţul Daniel, prin intermediul unei conferinţe de presă ce a fost organizată la Stockholm.
De altfel, prinţul Daniel nu a putut să îşi ascundă emoţiile şi a plâns de bucurie în timpul conferinţei, precizând că a asistat la naştere şi că el a fost persoana desemnată de medici pentru a tăia cordonul ombilical al fiului său.
Atât mama, cât şi bebeluşul se simt bine.
Noul prinţ suedez, al cărui prenume va fi dezvăluit joi, ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Suediei, după mama lui - prinţesa Victoria - şi sora lui mai mare - prinţesa Estelle.
Prinţesa Victoria a Suediei şi Daniel Westling s-au căsătorit în 2010, iar primul lor copil, prinţesa Estelle, s-a născut pe 23 februarie 2012.
Evenimentul de miercuri nu va fi însă singura naştere din cadrul familiei regale suedeze din acest an. Prinţul Carl Philip al Suediei, fratele mai tânăr al prinţesei Victoria, şi soţia acestuia, prinţesa Sofia, aşteaptă venirea pe lume a primului lor copil, care se va naşte în aprilie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.