Poliţia germană a recuperat peste o sută de obiecte, între care trei jurnale, care au aparţinut lui John Lennon şi fuseseră furate, şi le-a expus la sediul din Berlin, iar un al doilea suspect în acest caz se află în Turcia, scrie BBC.
Jurnalele au fost expuse la sediul poliţiei din Berlin, alături de alte obiecte, precum o casetă cu un concert The Beatles, două perechi de ochelari, partituri şi o tabacheră.
Poliţiştii au declarat că un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost arestat sub suspiciunea de manipulare de bunuri furate.
Obiectele au fost furate, la New York, în 2006, de la văduva artistului britanic, Yoko Ono.
Detectivii au spus că cea mai mare parte a capturii a fost confiscată de la o casă de licitaţii din Berlin, în luna iulie, pornind astfel ancheta pentru găsirea celorlalte obiecte furate.
Ono a identificat obiectele, pe baza fotografiilor care i-au fost arătate la Consulatul german din New York, potrivit presei germane.
Martin Steltner, un purtător de cuvânt al procuraturii, a spus că un alt suspect, care trăieşte în Turcia, este „innaccesibil nouă, la acest moment”. În plus, el nu a putut confirma când vor fi înapoiate lucrurile.
Se pare că cel de-al doilea suspect a lucrat ca şofer al lui Yoko Ono.
John Lennon, născut pe 9 octombrie 1940, a fost lider al formaţiei The Beatles, cunoscut pentru acţiunile sale activiste şi pentru cele 11 albume solo, lansate după 1968.
The Beatles a fost înfiinţată în anul 1960, în Liverpool, şi a devenit celebră în formula John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr. Formaţia este considerată cea mai influentă din zona muzicii rock. Cele 27 de albume de studio, 52 de compilaţii şi 4 albume live au fost vândute peste 180 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa, care s-a destrămat în 1970, a fost recompensată cu 10 premii Grammy, dar şi cu un Oscar.
John Lennon a fost împuşcat mortal pe 8 decembrie 1980 în faţa clădirii Dakota din New York, la trei săptămâni după ce şi-a lansat ultimul album, „Double Fantasy”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...