Membrii trupei thrash Metallica vor lansa pe 26 noiembrie o carte pentru copii, iar veniturile obţinute din urma vânzării ei vor fi direcţionate către fundaţia caritabilă All Within My Hands.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cartea ilustrată, „The ABCs of Metallica”, a fost scrisă în colaborare cu autorul Howie Abrams, iar desenele sunt create de Michael „Kaves” McLeer, potrivit The Guardian.

Grupul a spus despre acest volum: „Incluzând rime şi ilustraţii, «The ABCs of Metallica» este o privire asupra istoriei trupei, de la A la Z. Fiecare literă din alfabet va sublinia un moment din călătoria noastră, de la «Garage Days» la «Master of Puppets» şi lucruri amuzante despre noi”.

Cel mai recent album al trupei, al zecelea într-o carieră de 38 de ani, este „Hardwired… to Self Destruct”, apărut în 2016. A fost vândut în 5 milioane de copii în întreaga lume, certificat cu platină şi nominalizat la Grammy.

Metallica va concerta anul acesta, pentru a patra oară, la Bucureşti, pe 14 august.

Formaţia Metallica a fost înfiinţată, pe 28 octombrie 1981, la Los Angeles, de toboşarul Lars Ulrich şi chitaristul şi vocalistul James Hetfield, în urma unui anunţ apărut în ziarul Recycler. Din prima formulă a trupei au mai făcut parte Ron McGovney (bas) şi Dave Mustaine (chitară). Numele Metallica a fost sugerat de un apropiat al celor patru, Ron Quintana.

În 1983, Cliff Burton s-a alăturat grupului, înlocuindu-l pe Ron McGovney, iar locul lui Dave Mustaine a fost luat de Kirk Hammet. În acelaşi an, formaţia a înregistrat primul album, „Kill ‘Em All”, la New York. În 1986, Cliff Burton a murit într-un accident în care a fost implicată întreaga formaţie, iar în acelaşi an Jason Newsted s-a alăturat trupei până în 2001.

Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Printre cele mai apreciate de critică şi public se numără „Kill ‘Em All” (1983), „Ride the Lightning” (1984), „Master of Puppets” (1986), „...And Justice for All” (1988) şi „Metallica” (1991). În prezent, Metallica este formată din James Hetfield (voce, chitară), Kirk Hammett (chitară), Robert Trujillo (bas) şi Lars Ulrich (tobe). Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.