Cea de-a opta ediţie a evenimentului „Cinema în aer liber” începe marţi seară, pe Insula Artelor din parcul Titan, iar aici, până pe 13 septembrie, vor fi proiectate 21 de filme premiate la cele mai importante festivaluri din lume, dar şi cu trofee Oscar.
Vor fi prezentate filme lansate în ultimul an şi o retrospectivă din cinematografia franceză.
Accesul la proiecţii este liber, în limita celor 200 de locuri amenajate în spaţiul de eveniment. Proiecţiile din prima săptămână încep la ora 21:00, în săptămânile a doua şi a treia, de la 20:30, iar în ultima săptămână, de la ora 20:00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Evenimentul aduce anul acesta pe marele ecran 10 filme noi, 10 producţii în retrospectiva filmului francez, selecţie care adună titluri pe care publicul nu a avut ocazia să le urmărească pe marile ecrane, şi un film clasic american, în închidere.
Din program fac parte „Parasite”, regizat de Bong Joon Ho, premiat cu Palme d’Or anul trecut şi recompensat cu cele mai importante trofee Oscar anul acesta (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun lungmetraj internaţional şi cel mai bun scenariu), dar şi cu Globul de Aur pentru film în limbă străină; „Les misérables”, de Ladj Ly, revelaţie la Cannes 2019, unde a primit premiul juriului, şi nominalizat la Oscar şi Globurile de Aur 2020; „Portrait de la jeune fille en feu”, de Celine Sciamma, premiat pentru scenariu la Cannes 2019; „Sorry We Missed You”, de Ken Loach; „Dolor y gloria”, de Pedro Almodovar, cu Antonio Banderas în rol principal (premiat la Cannes pentru interpretare); „Il traditore”, de Marco Bellocchio; „Dumnezeu există şi numele lui e Petrunija”, de Teona Strugar Mitevska, recompensat cu premiul Lux oferit de Parlamentul European; „It Must Be heaven”, de Elia Suleiman, premiat la Cannes; „Copilul-problemă”, de Nora Fingscheidt, premiat la Berlinala 2019; şi comedia „10 jours sans maman”, de Ludovic Bernard.
În retrospectiva filmului francez sunt incluse, între altele, „Amélie”, de Jean-Pierre Jeunet, „Le scaphandre et le papillon”, de Julien Schnabel, „Persepolis”, de Marijane Satrapi, „La vie en rose”, de Olivier Dahan, şi „The Artist”, de Michel Hazanavicius.
Seria de proiecţii va fi încheiată cu „Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were”, regizat de Sydney Pollack, cu Barbra Streisand şi Robert Redford în rolurile principale, recompensat cu două premii Oscar - pentru cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec original.
Filmele vor fi proiectate pe un ecran de 120 de metri pătraţi, în condiţii de siguranţă şi distanţare socială.
Programul evenimentului, informaţii despre filme şi reguli de acces se găsesc pe cinemainaerliber.ro.
„Cinema în aer liber” este membru al reţelei Europa Cinemas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.