Peste două milioane de oameni au luat parta la manifestaţiile anti-Trump organizate în mai multe oraşe din Statele Unite. La Washington, Madonna le-a spus femeilor aflate la protest că s-a gândit mult să arunce în aer Casa Albă, dar e conştientă că asta nu va schimba faptul că Donald Trump este acum noul preşedinte. După discursul cântăreţei, Serviciul Secret a transmis că va începe o investigaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu căciuli sau pălării roz pe cap, peste două milioane de persoane, majoritatea femei, au participat sâmbătă, în Statele Unite, la “Marşurile femeilor”, organizat pentru apărarea drepurilor civile şi împotriva preşedintelui republican Donald Trump, potrivit AFP.

La Marşul Femeilor de la Washington mai multe vedete au ţinut discursuri anti-Trump.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Actriţa Amy Schumer a fost cea care a prezentat-o pe Madonna la protestul femeilor de la Washington. 

"Bine aţi venit la revoluţia dragostei, la rebeliune, la refuzul nostru de a accepta această nouă epocă a tiraniei. Nu suntem doar noi femeile în pericol, ci toţi cei marginalizaţi", a spus Madonna.  

Cântăreaţa a continuat îndemnând mulţimea să nu renunţe la luptă, să fie uniţi. 

"Binele nu a câştigat alegerile, dar binele va învinge în final. Suntem departe de final, cu acest marş începe povestea noastră. Revoluţia începe aici, cu lupta pentru dreptul de a fi liber, de a fi egali. Să mărşăluim împreună în întuneric şi să le arătăm că nu ne e frică, că nu suntem singuri, că nu renunţăm, că este o putere în unitatea noastră", a transmis ea femeilor aflate la protest. 

Madonna a continuat cu unul dintre cele mai dure discursuri la adresa noii conduceri de al Casa Albă. 

"Detractorilor care cred că acest marş nu va duce la nimic: "Fuck you!", a strigat ea. "Este începutul unei schimbări care se cere, care cere sacrificii, care ne va îndemna să facem alegeri diferite", şi le-a strigat celor prezenţi: "Sunteţi pregătiţi?", i-a întrebat ea pe manifestanţi. "Da, suntem pregătiţi", au răspuns mulţimile.

"Sunt furioasă. M-am gândit să arunc în aer Casa Albă", a adăugat cântăreaţa. Dar ştiu că asta nu va schimba nimic. Nu putem cădea pradă disperării. Trebuie să ne iubim unul pe altul, altfel murim. Aleg dragostea. Sunteţi de acord cu mine?", şi le-a cerut manifestanţilor să strige: "Alegem dragostea!", au continuat femeile. 

Madonna a cântat în final piesa "Express Yourself", dar şi o alta dedicată noii guvernări de la Casa Albă - "I'm Not Sorry".

Ca urmare a discursului dur al cântăreţei, Secret Service a transmis că o va cerceta pe Madonna, potrivit DailyMail.

O jumătate de milion de oameni a participat la protestele de sâmbătă din Statele Unite, potrivit CNN. Alte 600 de manifestaţii anti-Trump au avut loc peste tot în lume, cu un milion de participanţi în total, anunţă DailyMail.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.