Madonna a spus că îi pare "extrem de rău" că a fost nevoită să anuleze primul concert de la Londra din cadrul turneului "Madame X", scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Starul ar fi trebuit să înceapă luni o serie de 15 concerte la London Palladium. 

Într-o declaraţie, cântăreaţa a afirmat că s-a rănit de mai multe ori de când a început turneul şi doctorii i-au spus să "se odihnească câteva zile". 

Ea a precizat că banii vor fi returnaţi celor care au cumpărat bilete pentru concertul de luni. 

Show-ul Madonnei de miercuri va avea loc aşa cum a fost programat. 

"Îmi pare extrem de rău că am anulat concertul meu programat pentru luni, 27 ianuarie, la Londra. Sub supravegherea doctorilor, mi s-a spus să mă odihnesc câteva zile. Aşa cum toţi ştiţi, am răni care m-au afectat de la începutul turneului, dar trebuie să-mi ascult corpul şi să pun sănătatea pe primul loc. Nu vreau să vă dezamăgesc sau să compromit show-ul. Aşa că voi continua până când nu voi mai putea", a spus artista. 

Vestea vine după ce Madonna a anulat două date de concert de la Lisabona, săptămâna trecută, din cauza rănilor. 

"Îmi pare rău, am fost nevoită să anulez show-ul din seara aceasta", a scris pe Instagram cântăreaţa în vârstă de 61 de ani. 

Ea nu a spus ce fel de răni a suferit, dar a declarat în noiembrie unei audienţe de la San Francisco că are un "ligament rupt" şi "un genunchi prost". 

Turneul de promovare a albumului „Madame X”, al 14-lea al cântăreţei, a debutat la jumătatea lunii septembrie 2019.

Madonna a început segmentul european al seriei de concerte pe 12 ianuarie, în Porto (Portugalia). Turneul cuprinde 9 concerte la Lisabona, 15 la Londra şi 12 la Paris.

Albumul „Madame X” a fost lansat în luna iunie a anului trecut. Madonna a colaborat pentru acest disc cu Maluma, Quavo (Migos), Swae Lee (Rae Sremmurd) şi cântăreaţa braziliană Anitta.

Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, în Bay City (Michigan), este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare. Primul album, „Madonna”, a apărut în 1983, iar acestuia i-au urmat unele ca „Like a Virgin”, „Like a Prayer”, „Erotica” şi „Ray of Light”. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop”, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.

A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita” (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom". Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E" (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight", bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.