Micuţul Nicolas, personajul care a marcat copilăria unor generaţii întregi de cititori din întreaga lume, îi invită la joacă pe creatorii săi în filmul care va deschide cea de-a 17-a ediţie Animest (7-16 octombrie), la Bucureşti.
Câştigător al Cristalului la Annecy şi singurul film de animaţie inclus anul acesta în selecţia de la Cannes, „Le Petit Nicolas” este un tribut adus autorului René Goscinny şi ilustratorului Jean-Jacques Sempé, cei care au realizat, începând cu anii ’50, faimoasa serie pentru copii tradusă şi publicată în peste 30 de ţări.
Iubitorii filmelor de animaţie pot achiziţiona, începând de astăzi, unul dintre abonamentele Animest.17, disponibile în ediţie limitată pe platforma Eventbook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Undeva între Montmartre şi Saint-Germain-des-Prés, Jean-Jacques Sempé şi René Goscinny îşi lasă imaginaţia să zburde pe suprafaţa unei coli albe de hârtie şi reuşesc să aducă la viaţă un băiat năzdrăvan, dar foarte simpatic. De la jocuri şi bătăi în curtea şcolii, până la farse pregătite colegilor în tabăra de vară şi prietenii pentru o viaţă, Nicolas trăieşte o copilărie veselă şi plină de aventuri. În filmul semnat de Amandine Fredon şi Benjamin Massoubre, băiatul devine pentru prima dată personaj animat. Unul fidel ilustraţiilor originale create de Sempé – la fel de plin de viaţă şi de jucăuş, dar poate un pic mai curajos.
În „Le Petit Nicolas”, băiatul evadează din lumea poveştilor şi aterizează în atelierul creatorilor săi, înarmat cu foarte multe întrebări. Întâlnirea celor doi artişti cu personajul pe care chiar ei şi l-au imaginat va scoate din sertarul cu amintiri detalii din copilăria de care ei nu au avut ocazia să se bucure. Spectatorii vor afla astfel că niciunul dintre părinţii lui Nicolas n-a crescut într-un univers prea colorat, aşa că nevoia de a retrăi primii ani din viaţă într-o notă mai veselă i-a inspirat să creeze universul fascinant care a cucerit iremediabil generaţii de cititori.
La mai bine de 50 de ani de la naşterea sa, personajul şi creatorii săi devin protagoniştii unei întâlniri istorice, aduse la viaţă pe muzica originală semnată de compozitorul Ludovic Bourse, premiat în 2012 cu Oscar pentru coloana sonoră a filmului „The Artist”.
Filmul se adresează spectatorilor de toate vârstele şi poate fi urmărit cu plăcere şi de către cei care nu cunosc cărţile care stau la baza filmului.
Animest le-a pregătit spectatorilor multe alte surprize, iar pentru a se bucura de o experienţă completă de festival, fanii filmelor de animaţie pot achiziţiona, începând de astăzi, unul dintre cele 50 de abonamente Full Trip Pass (acces la toate evenimente din programul ediţiei) şi 100 de abonamente Ten Stops Pass (acces la 10 proiecţii de film), disponibile pe platforma Eventbook.
Cea de-a 17-a ediţie Animest este un proiect finanţat de Programul MEDIA al Uniunii Europene, co-finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Groupama Asigurări, Institutului Cultural Român şi Goethe Institut şi este implementat cu sprijinul Studioset.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.