Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a dezvăluit într-un interviu acordat GQ şi publicat joi, când artista a împlinit 52 de ani, că următorul album îi va purta numele şi că va aborda un stil pop „pentru oameni maturi”.
Ea a declarat: „Este greu să explic, dar chiar şi oamenii maturi au nevoie de o distracţie pur pop”.
Minogue a precizat că, deşi în prezent mulţi artişti aleg să revină la pop-ul anilor 2000, şi ea va face acelaşi lucru.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Piesele care sunt escapism pur au un scop şi mai puternic”, a adăugat ea.
Kylie Minogue a mărturisit că îi lipseşte mult, în această perioadă, să cânte live, dar a spus că a parcurs-o cu bine, concentrându-se pe viitorul material discografic.
Cel mai recent album de studio al ei, „Golden”, a apărut în 2018.
Kylie Minogue, născută pe 28 mai 1968, şi-a început cariera ca actriţă şi a cunoscut succesul în muzică odată cu single-urile „Locomotion“ şi „I Should Be So Lucky“. Începând cu 1988, a lansat 14 albume de studio, cel mai recent datând din 2018 („Golden”), care au fost vândute în peste 80 de milioane de copii în întreaga lume. Are în palmares 16 ARIA Awards, trei Brit Awards şi un Grammy (din cinci nominalizări), între altele.
Kylie Minogue a concertat în România de două ori - la festivalul Cerbul de Aur, Braşov, în anul 1993, şi la Bucureşti, în cadrul turneului „KylieX2008”, pe stadionul Cotroceni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...