Kevin Spacey s-ar putea întoarce la cinema mai devreme decât se aştepta. Actorul în vârstă de 64 de ani, care tocmai a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale asupra a patru bărbaţi după un proces la Londra la sfârşitul lunii iulie, va reveni pe ecrane în thrillerul „Control”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Început în 2022, lungmetrajul cu Kevin Spacey trebuie să fie lansat în cinematografe până la sfârşitul lunii decembrie, aşa cum a anunţat un reprezentant al proiectului pentru The Hollywood Reporter.

„Ne-am dori ca filmul să apară în cinematografe în decembrie”, a declarat Strath Hamilton, director executiv al TriCoast Worldwide, care reprezintă filmul, adăugând că poartă „conversaţii serioase” cu distribuitorii din Statele Unite şi Marea Britanie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Scris şi regizat de Gene Fallaize, „Control” relatează relaţia secretă a ministrului britanic de Interne Stella Simmons (Lauren Metcalfe) cu prim-ministrul (Mark Hampton). Într-o noapte, în timp ce conducea către casă, un bărbat misterios şi gelos (interpretat de Kevin Spacey) preia de la distanţă controlul vehiculului ei pentru a se răzbuna.

După o lună de dezbateri şi 12 ore şi 26 de minute de deliberare, juraţii de la Southwark Crown Court din Londra l-au găsit pe Kevin Spacey nevinovat pe 26 iulie pentru cele nouă acuzaţii de agresiune sexuală împotriva lui.

Patru bărbaţi l-au acuzat de agresiune sexuală între 2001 şi 2013, în special din 2004, când era director al teatrului din Londra Old Vic. Cea mai gravă acuzaţie la adresa actorului este cea a unui bărbat care l-a acuzat că l-a „drogat” şi că a întreprins activităţi sexuale cu el în timp ce dormea.

Kevin Spacey, care a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile aduse împotriva lui, a spus că este „extrem de recunoscător” juriului „pentru că şi-a acordat timp să ia în considerare toate probele şi faptele înainte de a lua o decizie „după procesul său.

De asemenea, acuzat de agresiune sexuală în Statele Unite, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat anul trecut de un tribunal civil din New York. Şi în 2019, s-a renunţat la acuzaţii într-un alt caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.