INTERVIU - Maria Obretin, despre ”6,9 pe scara Richter”: Actorii sunt foarte spectaculoşi la Nae Caranfil. El joacă cu tine în faţa monitorului

Actriţa Maria Obretin vorbeşte, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro, despre primul său rol principal într-un film - Kitty, din pelicula ”6,9 pe scara Richter”, regizată de Nae Caranfil -, despre implicaţiile pe care le presupune liber profesionismul, dar şi despre proiectele în care urmează să apară anul acesta: lungmetrajul ”Octav” al lui Serge Celebidache şi mai multe spectacole de teatru. Despre teatru, ea spune că este pasiunea constantă vieţii sale, iar emotivitatea este, deopotrivă, cea care o ”sapă”, dar o şi ”salvează” deseori.

Filmul ”6,9 pe scara Richter” a fost lansat vineri în cinematografele româneşti. Laurenţiu Bănescu, Maria Obretin şi Teodor Corban deţin rolurile principale, iar din distribuţie mai fac parte Maria Simona Arsu, Gelu Colceag şi Adrian Văncică. Imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile.

Lungmetrajul spune povestea unui cuplu aflat în impas. Viaţa celor doi, dominată de frica lui Antonov (Tony) de cutremure şi de cea a lui Kitty de a fi înşelată, ia o întorsătură radicală odată cu apariţia unui personaj demult dispărut din viaţa soţului - tatăl, Edi.

”Ideea că ai casting la Nae Caranfil este ceva ireal. Mă uitam, ca toţi colegii mei, la filmele lui - actorii sunt foarte spectaculoşi la Nae”, spune Maria Obretin în interviu. ”Este un film cu care o să mă mândresc şi pe care o să-mi placă să-l arăt nepoţilor”.

Anul acesta, ea va putea fi văzută şi în al doilea sezon al serialului ”Umbre”, scris şi regizat de Bogdan Mirică, dar şi în lungmetrajul ”Octav”, de Serge Celebidache, unde joacă alături de Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc. Pe scenă, va juca în şase spectacole de teatru. În plus, pentru 2017, ea şi-a propus să continuie şi o altă pasiune - călătoriile.

Născută pe 4 ianuarie 1978, în Călăraşi, Maria Obretin este actriţă de teatru şi film. A jucat, între altele, în serialul ”Umbre” (2014), produs de HBO, în lungmetrajele ”Bucureşti NonStop” (2015), de Dan Chişu, şi ”Carmen” (2014), de Doru Niţescu.

Prezentăm integral interviul acordat de actriţa Maria Obretin agenţiei de presă News.ro:

Care a fost primul tău rol?

Maria Obretin: Eu mi-am dat primele roluri. Pe la 5-6 ani, dramatizam cărţile copilăriei. Am primit de la Moş Crăciun ”Luna-Betiluna şi Dora-Minodora”. Spaţiul de joc era între cele două paturi ale bunică-mii, celelalte personaje erau interpretate de verişoarele mele.  Făceam şi povestitorul,  aveam şi pretenţii de regizor. O preferam pe Dora-Minodora, pentru că era mai poznaşă, intra în tot felul de păţanii. Am dramatizat tot ''Familia Roademult'', ”Habarnam”, toate poveştile Ispirescu, Grimm. Propria iniţiativă - un bun antrenament pentru teatrul independent de mai târziu.

Înainte de actorie, ai făcut trei ani de Litere. Te-a ajutat experienţa în cariera viitoare?

Maria Obretin: Am facut Limbi Clasice. În liceu aveam o dirigintă pe care o adoram, Rodica Sinişteanu. Ştiam foarte bine Latina, aşa că am dat la Limbi Clasice. Eram fascinată de civilizaţiile vechi, de începuturi, de istorie. Dar, cel mai mult, de teatru! Cât am fost studentă la Limbi Clasice mergeam mereu în Pod la domnul Naum, vedeam spectacole. Am dat la UNATC când lua doamna Sanda Manu clasă. Asta era o altă ţintă a mea - să fiu la clasa Sandei Manu. Auzisem că scoate actori buni. După trei ani de Clasice am dat admiterea la Teatru. M-am dus destul de relaxată. Aveam un plan bun. Dacă luam, mă faceam actrita. Dacă nu, terminam Clasice şi mă făceam profesoară. Cred ca aş fi fost o profesoară foarte simpatică.

Şi pe lângă Latină?

Maria Obretin: Greacă veche. Am avut şi câteva ore de Sanscrită - o limbă fascinantă -, dar a plecat profesorul şi nu am mai făcut.

Cum au fost anii de la UNATC?

Maria Obretin: Au fost ani buni în care am muncit şi am învăţat foarte mult. Doamna Sanda Manu e o profesoară senzaţionala, te provoacă, te antrenează, te ţine într-o priză continuă. Am avut profesori foarte buni. La clasa paralelă de regie era domnul Valeriu Moisescu. După orele de actorie, mergeam şi lucram cu viitorii regizori. Am învăţat, am crescut împreuna. M-a modificat profund şcoala de teatru, s-au aşezat altfel lucrurile în mine.

Ai lucrat mult în teatru, în special în teatrul independent, cum se poziţionează un actor liber profesionist pe piaţa românească?

Maria Obretin: Am fost destul de conştienţi, când am terminat facultatea, că nu există locuri în teatre pentru noi.  Mi-a plăcut mult să fac parte din zona asta independentă, pentru că asta te obligă să fii pregătit tot timpul, să ai repertoriu, să mergi la castinguri, să te agiţi. Devii propriul stăpân. Este foarte greu. Foarte mulţi ani a fost foarte greu. Am avut tot felul de job-uri ca să-mi pot permite luxul de a fi actriţă. Am făcut petreceri pentru copii, voci de desene animate, evenimente. îmi place să muncesc, să fac lucruri. Le faceam pe toate cu bucurie, cu plăcere, nu mi-am pierdut niciodată credinţa, răbdarea. Nivelul ridicat de entuziasm inconştient a fost salvarea mea. Ceea ce este frustrant este că suntem foarte mulţi actori independenţi, foarte mulţi liber profesionişti pe piaţă şi nu există un statut pentru noi. Plătim taxe acestui stat şi nu avem niciun drept. Nu se gândeşte nimeni la această categorie. Unii ne numesc someri. Suntem departe de acest statut. De fapt, nu avem niciun statut. Muncim mult, plătim taxe, dar nu avem dreptul la şomaj, la indemnizaţie de maternitate, pentru banci nici nu existăm, nu avem cum să ne facem credite. Toţi liberii profestionişti sunt în această situaţie.

Vorbeai despre dublajul desenelor animate...

Maria Obretin: Au fost multe - şi TV şi pentru marile ecrane. Sunt mama lui Zumzărel din ”Stupul”, negresa din ”Baftă, Charlie”. Este foarte distractiv şi antrenant. Fac asta de pe la începuturi, de când am terminat facultatea, de prin 2003. Intri brusc în orice tip de personaj, unul mai sărit decât celălalt. E un antrenament bun pentru un actor. Într-un episod, faci vreo cinci personaje şi schimbi vocea şi stările. Mi-a folosit foarte mult. Oricum, pentru marile filme, de exemplu, ”Minionii” şi ”Cars”, se dau probe şi vocile sunt aprobate în America. E o treaba serioasă.

Privitor la situaţia actriţei - în afară se vorbeşte mult despre diferenţele, mai ales privind onorariile, dintre actori şi actriţe - ce se întâmplă la noi?

Maria Obretin: Nu ştiu dacă se întâmplă asta şi la noi. Lucrez mult în teatrul independent. Împărţim frăţeşte veniturie. în teatrul independent trebuie să faci spectacole cât mai bune, ca publicul să vină, să te recomande. Publicul e angajatorul nostru, prin fiecare bilet cumpărat. Mi se pare o treabă cinstită şi sănătoasă. Deci, nu ştiu cum e cu diferenţele actor-actriţă. La diferite proiecte, filme, piese finanţate, eşti plătit în funcţie de nivelul la care te afli în momentul respectiv, indiferent dacă eşti bărbat sau femeie.

Ai jucat mai multe partituri în film, însă Kitty din ”6,9 pe scara Richter” este primul rol principal. Cum a fost tranziţia de la teatru?

Maria Obretin: Nu am simţit-o ca pe o tranziţie grea. E aceeaşi meserie. Diferenţele sunt de cum îţi ponderezi mijloacele, cum jonglezi cu ele. La teatru ai 300 de oameni în sala şi energia ta, cuvintele tale, gândul trebuie să ajungă până la spectatorii din ultimul rând. La film e un alt timp de expresivitate. Din fericire, am avut întâlniri cu regizori foarte buni şi în teatru şi în film. Ştiau exact ce vor de la mine şi am lucrat bine împreună. Am fost norocoasă.

Cum a decurs proba pentru filmul lui Nae Caranfil?

Maria Obretin: Ideea că ai casting la Nae Caranfil este ceva ireal. Mă uitam, ca toţi colegii mei, la filmele lui - actorii sunt spectaculoşi, au partituri bune. M-am bucurat tare ca m-au chemat. Andreea Vulpe, care mă ştia din şcoală, a considerat că aş fi potrivită pentru acest rol şi am primit un telefon să vin la casting. Nae nu mă ştia. Pentru probă am învăţat foarte bine textul, am avut două secvenţe. Mi se pare important să ştii perfect textul, să nu ai grija lui, ca să fii prezent, atent, liber, la casting. Ai în faţă parteneri pe care îi vezi poate pentru prima dată în viaţă. Trebuie să fii atent la ei, să lucrezi real cu oamenii din faţa ta... Ne-am întins mâinile, am făcut cunoştinţă, am schimbat două-trei vorbe în linii mari, Motor! Acţiune!... Şi m-am aruncat cu bucurie în situaţie. Kitty e un personaj pe care l-am iubit de la început, erau senzaţionale secvenţele. Am dat castigul şi am plecat ţopăind, făcusem cât putusem eu de bine în ziua aceea, lucrurile nu mai depideau de mine. După patru luni, m-a sunat Nae să mă anunţe că am luat rolul.

De ce calitate ai făcut uz cel mai mult pentru acest rol?

Maria Obretin: De labilitatea mea emoţională... nu ştiu. Nae a gândit-o pe Kitty senzaţional. Kitty e o rană deschisă, nu ratează nimic din dramele unei femei - crize, gelozii, dureri, panici, se vede urâtă, batrană, grăsuţă. Pariul a fost, lucrând cu Nae, să faci comedie din toate astea. Sunt multe secvenţe care m-au pus la încercare. Multe încep dintr-un calm, aparent sau nu, şi se termină într-o criză. Şi încercam să le facem dintr-una, pentru că trebuie să ai cursivitate în gânduri, n-a fost uşor. Dar Nae e genul de regizor care stă în faţa monitorului şi e cu sufletul cu tine, joacă în acelaşi timp cu tine, trece lucrurile prin el. După dublă, îmi semnala exact locul unde fusesem stângace şi găsea el un fel special şi sensibil de a-mi explica ce vrea. Când ne ieşea cum şi-a dorit, se bucura ca un copil. Uneori, venea şi ne lua în braţe, după care treceam repede, repede la secvenţa următoare.

Au fost multe duble?

Maria Obretin: Nu neapărat. Nici nu ştiu ce înseamnă duble multe. La film, depinzi mult şi de partea tehnică,  de lumini, de cum se mişcă lucrurile în jurul tău, aşa că trebuie să fii atent să nu fii tocmai tu cel care strică dubla, când toţi din jurul tău au făcut bine. Atenţia distributivă devine brusc importantă în viaţă! Este o armată de oameni în jurul tău, toti îşi fac treburile lor, tu trebuie cumva să ţii cont de toţi şi să îşi vezi şi de personajul tău. Nici la cutremure nu am avut duble multe, pentru că nu ne permitea timpul. Dura mult să fie reaşezate toate lucrurile la loc, să se cureţe praful. Sigur, când a vrut Nae, am făcut duble multe! Este perfecţionist. Nu trece la altceva dacă nu i-a ieşit secvenţa exact cum voia. Oricum, îţi doreşti, ca actor, duble în care să fii şi mai bine, evident. Văd asta ca pe un cadou, nu ca pe o povară. Nae ştia exact sensul scenei şi al personajului. Când era mulţumit, treceam mai departe.

Care sunt punctele tale slabe şi care sunt cele forte?

Maria Obretin: Cred că emotivitatea este lucrul care mă şi sapă, dar mă şi salvează adesea. Uneori mă enervez pe mine că sunt, aşa, cu sufletul la gură şi mă arunc în fiecare situaţie de parca ar fi pe viaţă şi pe moarte. Mă gândeam că, odată cu vârsta, o să ajung să controlez lucrurile astea, dar, de fapt, nu se întâmplă. Pe de altă parte, această bucurie de a mă arunca în lucruri e şi de foarte mare ajutor. Până la urmă, cât să te protejezi în viaţa asta?!

Cum te raportezi la ”6,9 pe scara Richter”?

Maria Obretin: Pentru mine acest film este imens. Mi se pare foarte bun şi spectaculos şi cred că o să vină lumea să îl vadă cu bucurie, pentru că este o comedie foarte bine făcută. Personajele au un potenţial de simpatie imens!.  Laurenţiu Bănescu, interpretul personajului principal, face un rol foarte bun şi este la prima apariţie în film. Teo Corban este fermecător în rolul lui Daddy. E un film cu un scenariu foarte bun, cu replici care vor rămâne în memoria colectivă. E un film spectaculos, cu multe întâmplări, răsturnări de situaţie, cu rezolvări neaşteptate, cu mijloace de expresie surprinzătoare. Este un film cu care o să mă mândresc şi pe care o să-mi placă să-l arăt nepoţilor.

Ce ai fi dispusă să faci pentru a intra în pielea unui personaj?

Maria Obretin: Nu stiu. Depinde. Pentru Kitty, de exemplu, m-am apucat de fumat. Un viciu descoperit târziu, cu care am rămas. Toată lumea râde de mine. Eram genul care teroriza oamenii că este fum, eram alergică, după care am devenit fumătoare. Nu poţi, ca actor, să iei rol la Nae Caranfil şi să zici: ”Nu fumez!”. Eşti dispus la sacrificiu. La început luam antialergice, să rezist cu fumatul. Acum nu mai e nevoie. M-am armonizat cu viciul. Sper, totuşi, să mă las.

Cum ţi s-a părut combinaţia dramă - comedie - musical?

Maria Obretin: Este un act de curaj să încerci să dezvolţi această zonă în cinematografia din România. Elementele de musical apar doar în anumite momente în film, nu e un musical după reţetă, în musical se cânta tot timpul. Bucata de la finalul filmului e un musical perfect realizat, cu toate ingredientele. E o combinaţie spectaculoasă, surprinzătoare. Nae are lumile lui minunate. În sufletul şi în mintea lui, le-a combinat frumos pe toate. Şi a ieşit acest film care e o bucurie.

Ce ne poţi spune despre filmul ”Octav”, în care joci şi care s-a filmat anul trecut?

Maria Obretin: O sa apară anul acesta. E un film frumos, cu un aer aparte. E un film în care joacă Victor Rebengiuc şi Marcel Iureş. Sunt şi eu acolo, da. Abia aştept sa apară, e un film cu o atmosfera deosebită, o sa vedeţi. Serge Celebidache e un regizor sensibil şi special. M-am bucurat mult ca am lucrat împreună la acest proiect.

La teatru în ce te vom vedea?

Maria Obretin: Teatrul este pasiunea constantă a vieţii mele. Filmul a şi apărut mai târziu. Mă puteţi vedea în ”Carousel”, la Bulandra, făcut de Andrei Şerban, ”Noi 4”, la Godot, de Lia Bugnar, ”7 dintr-o lovitură”, la Metropolis, tot de Lia Bugnar, ”Ivanov”, la Bulandra, de Andrei Şerban, ”Sâmbăta: Averse!”, la Godot,  de Tudor Coman şi Matei Lucaci-Grunberg, şi ”Secretul armei secrete”, al Teatrul Naţional Bucureşti, de Matei Lucaci-Grunberg.

Eşti destul de ocupată.

Maria Obretin: Da, dar au fost ani când n-am jucat deloc. Am avut doi ani, de exemplu, în care nu am jucat nimic. Şi atunci a apărut Lia cu ”Noi 4” şi m-a salvat.

Cum te simţi în pauzele astea?

Maria Obretin: E greu. Dar trebuie să te educi, să te antrenezi, să fii pregătit pentru cine ştie ce probe care pot să apară. Am avut, după cum ziceam, entuziasmul asta inconştient. Chiar dacă nu făceam teatru sau film, munceam, eram activă. Îmi place să călătoresc, să citesc, să îmi permit să fac ce îmi place. Da, a fost foarte greu în primii ani, acum am o perioadă bună. Nu ştim niciodată ce avem de trăit. Viaţa ne dă uneori mai mult, alteori mai puţin decât ne putem noi imagina. Am renunţat la planuri. Mă bucur de ce mi se întâmplă azi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.